- Publicitate -
Ad imageAd image

DE FISC NU SCAPI – Anunț de la Finanțe pentru cei care dau în chirie apartamente și obțin venituri

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca vine cu un anunț pentru maramureșenii care obțin venituri  din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală. Începând cu anul 2023, aceștia au obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.
„În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, înregistrarea, la organul fiscal competent, a contractului încheiat între părţi şi a modificărilor survenite se efectuează în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a intervenit obligaţia înregistrării acestora. Dacă bunul a cărui folosinţă se cedează este deţinut în comun, fiecare coproprietar are obligaţia înregistrării contractului de închiriere la organul fiscal competent.
Pentru înregistrarea contractului de închiriere, contribuabilul depune „Cererea de înregistrare a contractelor de locaţiune”  prevăzută în Anexa 2 la O.P.A.N.A.F. nr.  2031/2022 , care se regăsește pe portalul ANAF, www.anaf.ro , Secțiunea – Asistență contribuabili, Subsecțiunea – Declararea obligațiilor fiscale- Toate formularele cu explicații, Formulare fără număr , însoţită de o copie a contractului de închiriere. Conformitatea cu originalul a copiei contractului de închiriere, având număr şi dată, se efectuează de către contribuabil prin înscrierea menţiunii „conform cu originalul” şi semnătura acestuia. Totodată, informăm contribuabilii persoane fizice care doresc să transmită prin mijloace electronice de transmitere la distanță  cererea de înregistrare a contractelor de închiriere, că noua versiune  a formularului electronic 168 ,,Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune “ a fost publicată pe portalul ANAF, Secțiunea – Servicii online, Subsecțiunea – Descărcare declarații electronice”, precizează DGRFP Cluj.
Modalitatea de depunere a cererii de înregistrare a contractelor de închiriere este direct la registratura organului fiscal competent, prin poştă cu confirmare de primire, respectiv prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ( de exemplu: Spațiul Privat Virtual).Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu