Se pare că vom avea precipitații abundente în Maramureș, în special în zona de munte a județului. Meteorologii au emis o avertizare meteo de tip cod galben care intră azi, 22 decembrie, la ora 12.00 în vigoare și care este valabilă până în 24 decembrie, ora 10.00. ANM avertizează că în această perioadă vom avea intensificări ale vântului în toată țara, viscol și ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureș și Transilvania.
Potrivit ANM, începând de vineri (22 decembrie) și până la sfârșitul săptămânii (duminică, 24 decembrie), vântul va avea intensificări în toată țara, la munte fiind așteptate rafale de 90…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei și local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului urmând a atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25…30 l/mp și peste 40… 50 l/mp în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) în Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă. Pe arii restrânse, ninsori slabe viscolite vor fi și în Moldova, în Crișana și în Banat.
Cod portocaliu avem în perioada 22 decembrie, ora 18 – 24 decembrie, ora 10, fenomenele vizate fiind viscol puternic în zona montană înaltă (în general la peste 1500 m). ANM precizează că în zona montantă înaltă (în general la peste 1500m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită.
Dragoș HOJDA