Emblema Parcului Național „Munții Rodnei” este, o știe toată lumea, capra neagră. În ultimii ani însă exemplarele de capră neagră au început să crească, fiind totuși departe de efectivele pe care specialiștii le consideră a fi optime pentru acest parc. Însă este și acesta un început, iar de capra neagră trebuie avut grijă mare.
Zilele trecute, cu o oarecare întarziere datorată zăpezilor abundente care au fost, a avut loc numărătoarea de primăvară la capră neagră. În total au fost identificate peste 160 de exemplare. În toamnă se va face o nouă numărătoare.
„Eu zic că la declinul pe care l-am avut, mergem spre bine. Anul trecut, de exemplu, nu prea am avut probleme cu braconajul, lumea s-a mai liniștit la acest capitol și au înțeles că în parcurile naționale nu se vanează. Anul trecut nu au fost capre negre braconate și s-au dezvoltat frumos. Optimul, după specialiști, ar trebui să depășim 800 de exemplare. Eu zic că mergem înspre bine, deci nu se pune problema de repopulări sau alte cele. Capra neagră este monitorizată zi și noapte de către noi, nu se pune problema să aducem exemplare noi din altă parte. Avem un proiect care ni s-a aprobat, iar stanele vor fi mult mai controlate. Acolo am crezut noi că este o problemă, cainii hoinari care răman de la stană pe munte. Am avut suspiciuni asupra bolilor care afectează capra neagra și care ar putea fi luate de la oi și atunci pe la stane anul acesta va ajunge niște sare tratată. Vedem cum merge situația în continuare. Noi ne dorim ca efectivele să crească”, a spus Mihaela Poll, directorul Parcului Național Munții Rodnei.
VIDEO/FOTO Ioan Muntean/facebook
Dragoș HOJDA