Portalul web de pe care cetățenii români sau străini își pot genera certificatele digitale UE privind COVID este pregătit pentru lansarea din 1 iulie 2021. Anunțul a fost făcut de către cei de la Serviciul de Telecomunicații Speciale, specialiștii STS fiind cei care au dezvoltat întregul sistem informatic, au făcut ultimele optimizări, în conformitate cu prevederile OUG adoptată de Guvernul României.
Cei care vor dori un certificat pentru a călători în siguranță pe timpul pandemiei de COVID-19 au la dispoziție, începând de azi, platforma https://certificat-covid.gov.ro. Interfața aplicației este intuitivă, iar în mai puțin de 10 pași, poate fi obținut certificatul. Primul pas este evident autentificarea, care se face pe baza unei adrese de e-mail: „Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcționa utilizatorul în pagina principală a platformei. Se accesează butonul verde „Certificat nou”. Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare. Cetățenii români și cei cu CNP emis de autoritățile române accesează butonul „CNP”, urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate, introduc codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate, inițiala numelui, inițiala prenumelui și tipul certificatului dorit. Cetățenii străini selectează opțiunea „Pașaport/Act de identitate” și completează câmpurile care cuprind: „Țara care a emis pașaportul”, numărul „pașaportului sau al cărții de identitate”, inițialele numelui și prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat”.
STS precizează că în funcție de categorie, se completează pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, județul în care a fost vaccinat și se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea, pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care persoana a fost confirmată pozitiv, pentru generarea certificatului de testare, se alege județul în care s-a realizat testarea și luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.
Apoi se apasă butonul „Salvează”, iar aplicația înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID, pentru ca ulterior, în secțiunea „Listă certificate” să se poată vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.
Maramureșenii trebuie să știe că certificatul este gratuit, în cazul minorilor sub vârsta de 14 ani, este necesar acordul părinților, timpul de generare a certificatului poate fi de la câteva secunde, până la o oră, în funcție de numărul de solicitări. În momentul generării certificatului, persoana care l-a solicitat este notificată prin e-mail. Este important de precizat că la intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa și vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât și prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări.
Certificatul poate fi obținut în format letric prin intermediul primăriei în raza căreia își are domiciliul persoana, direcției de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.
Dragoș HOJDA