Polițiștii rutieri maramureșeni au depistat, atat pe final de 2022, cat și în primele ore ale noului an, șoferi care au urcat la volan după ce au consumat alcool în cantități suficient de mari încat să le aducă cate un dosar penal. Înainte de intrarea în noul an pe numele a trei bărbați de 35, 64 și 69 de ani din Galați, Mireșu Mare și Șomcuta Mare au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.
„Unul dintre aceștia, în vârstă de 69 de ani a fost identificat de polițiștii din Șomcuta Mare în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 1C, având permisul de conducere suspendat. Bărbatul de 35 de ani, aflat la volanul unui autoturism pe strada Făget din Sighetu Marmației, a intrat în coliziune cu un gard din sârmă și stâlpi din beton. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat un rezultat de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat . Totodată, acesta a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe D.J. 182B, în Șomcuta Mare, a fost oprit în trafic un autoturism condus de bărbatul de 64 de ani, la care, de asemenea, în urma testării alcoolscopice, etilotestul a indicat o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. În noaptea dintre ani, polițiștii din Tăuții Măgherăuș și Baia Sprie au identificat în trafic doi conducători auto, care au condus autoturisme aflându-se sub infuența băuturilor alcoolice. Tinerii în vârstă de 18 ani din Ilba și Cavnic au fost interceptați și identificați de polițiști circulând pe strada 73 din localitatea Băița și în localitatea Șurdești”, a anunțat IPJ Maramureș.
Testările cu aparatul etilotest au indicat valori pozitive în cazul tinerilor mai sus amintiți, respectiv valori de 0,47, 0,74, acestora fiindu-le recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge.
Polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Dragoș HOJDA