David Popovici, primul dublu medaliat olimpic din înotul masculin românesc

Ad imageAd image

După ce a cucerit aurul la 200 de metri liber, David Popovici a mai obținut o medalie, de data aceasta de bronz, miercuri seară, la 100 de metri liber. A întors al 7-lea la 50 de metri, dar pe ultima lungime de bazin a recuperat senzațional și a încheiat cursa cu o sutime de secundă de medalia de argint. Nu este mai puțin adevărat că la o sutime de secundă a fost si de ocupantul locului 4.

Potrivit paginii de Facebook a COSR, întrebat cum reușește să revină pe finalul curselor, David a spus: ”Așa știu eu să înot. Nu sunt atât de înalt, atât de musculos, nu am o plecare de pe loc atât de puternică, nu sunt un sprinter pur sânge, dar am mai multă rezistență decât ei, fiind mai subțire să zicem și de la antrenamentele pe care le-am făcut în fiecare zi uite că diferența s-a făcut la două sutimi, la o sutime.”

Câștigătorul finalei, chinezul Zhanle Pan, a stabilit un nou record mondial. ”Timpul chinezului este extraordinar, nu am ce să zic, jos pălăria. A bătut cu mult recordul mondial. Bravo lui, asta înseamnă și mai multă motivație pentru mine și ceilalți care am ieșit în spatele lui. (…) Eu am dat tot ce am putut în această cursă și sunt foarte fericit că a ieșit cum mi-am dorit. Faptul că am mai cucerit o medalie este și mai bine. Poate că sunt un pic mai fericit cu acest bronz decât cu aurul de acum două zile. Acum am terminat și pot să văd și eu Parisul, pentru că sunt de atâtea zile aici și nu am văzut nimic. Am fost doar baricadat în hotel și pe drumuri și în rest nimic”, a mai spus David, potrivit sursei citate.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu