Naţionala de handbal masculin a Danemarcei a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatul Mondial din Egipt, după ce a învins în finală reprezentativa Suediei, scor 26-24 (13-13). Danezii rămân cu trofeul, după cel cucerit în 2019, precizează news.ro.
În finala mică s-a impus Spania, scor 35-29 (16-13), cucerind astfel medalia de bronz în faţa Franţei.
În semifinale, Suedia a eliminat Franţa, cu 32-26, iar Danemarca a trecut de Spania, cu 35-33.
La ultima ediţie a CM, titlul mondial a fost câştigat tot de Danemarca, echipă care îşi trece în palmares al doilea trofeu.
CM din Egipt este primul care a avut 32 de echipe la start, însă fără spectatori, din motive pandemice.
România nu s-a aflat printre participante, după ce calificările europene au fost anulate din motive pandemice, astfel că la CM din Egipt au ajuns primele 13 clasate la Campionatul European din 2020, alături de Danemarca, deţinătoarea titlului mondial, precum şi de Polonia şi echipa Federaţiei Naţionale de Handbal a Rusiei, care au primit wild-card. La CE din 2020, România nu a participat.
Ultima dată, tricolorii au participat la ediţiile CM din 2009 şi 2011, când s-au clasat pe locul 15, respectiv 19. Palmaresul României include patru titluri mondiale (1961, 1964, 1970, 1974) şi două medalii de bronz (1967, 1990).
Foto IHF fb