- Publicitate -
Ad imageAd image

Dan Ivan, senator USRPLUS: voi solicita verificarea modului în care a fost cheltuit fiecare leu pentru această lucrare

Ad imageAd image

Mai așteptăm doi ani pentru podul din Ulmeni. S-au constatat nereguli tehnnice și financiare. Senatorul Dan Ivan solicită sancționarea vinovaților

Lucrările la podul peste râul Someș, în localitatea Ulmeni, au început în 2015, dar încă nu s-au finalizat, deși termenul de predare era de doi ani. Execuția defectuoasă a pus în pericol lucrarea, aceasta riscând prăbușirea, în urma unei operațiuni tehnice realizate în 2019. Pe lângă acestea, instituțiile de control financiar au constatat și nereguli în cheltuirea banilor publici, prin efectuarea de plăți nejustificate pentru anumite lucrări din cadrul proiectului. Într-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției (și publicat în cele ce urmează), senatorul USR de Maramureș, Dan Ivan, îl indică pe primarul Lucian Morar drept vinovat pentru eșecul de până acum al investiției, afirmând totodată că va solicita sancționarea tuturor factorilor responsabili cu alocarea nelegală a unor sume de bani, în cadrul decontării lucrărilor la pod.

”O investiție în valoare de peste 10 milioane lei este blocată din cauza incompetenței primarului Lucian Morar. De șapte ani, locuitorii din zona orașului Ulmeni așteaptă a se produce minunea: podul peste râul Someș să fie dat în folosință. Numai că, deși anual promite că în luna septembrie se taie panglica, mereu vremea îl ia pe nepregătite. Ba vara e prea cald, ba iarna dă gerul și nu se poate lucra, după cum chiar el declară presei. Și așa s-au împlinit șapte ani de când, cu binecuvântarea soborului de preoți, podului i s-a pus piatra de temelie. Parcă îl văd și acum pe pesedistul Gabriel Zetea, în 2015, felicitându-l pe Lucian Morar. Pentru ce au fost felicitările nu îmi dau seama, poate pentru deosebita performanță de a toca aproape două milioane de euro din bugetul statului pentru o lucrare ce nu e finalizată nici după șapte ani, deși trebuia realizată în doi ani. Iar mai grav este faptul că, de-a lungul timpului, primăria Ulmeni a efectuat plăți nejustificate (în valoare de zeci de mii euro) pentru anumite lucrări facturate de constructorul SC Forestinger SRL, cel care, în 2019, a pus în pericol întreaga investiție, podul riscând a se prăbuși. Că au fost probleme cu această lucrare… putem înțelege. Se mai întâmplă. Dar să vii în campanie electorală (noiembrie, 2020) și să spui, cu un tupeu fără limite, că în sfârșit podul este gata, să te filmezi, chipurile, inaugurând investiția și să te dai rotund pe rețelele de socializare cu o realizare demnă de toată rușinea, e ceva ce doar în agenda propagandei marilor lideri totalitari mai întâlnești. De fapt, Lucian Morar a mințit încă o dată, înainte de a primi ”povara” unui nou mandat de primar.

Suntem în 2021, iar podul nu este practicabil, fapt pentru care am adresat o întrebare ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Acesta mi-a confirmat faptul că termenul de grație pentru finalizarea investiției a fost prelungit până în decembrie 2022. Adică timp de aproape doi ani mai avem de așteptat până să vedem podul gata, deși, suntem convinși, Lucian Morar va mai face câteva selfie-uri și niște live-uri pe Facebook, spre deliciul fanilor, anunțănd că podul e funcțional. În paralel însă, de lucrări se interesează și Inspectoratul de Stat în Construcții Maramureș, care până acum nu a avut cuvinte de laudă la adresa modului în care s-a lucrat la pod. Din contră. S-au constatat lucrări neconforme, care au dus la producerea accidentului tehnic din septembrie 2019, ce era să compromită toată investiția. Au fost constatate avarii la structura de rezistență, ceea ce este foarte grav și ridică semne de întrebare privind traversarea în siguranță a podului, chiar după darea sa în folosință.

Îl asigur pe această cale pe primarul Lucian Morar că, la finalul celor nouă ani de grea suferință în a ridica un pod peste un râu ce nu depășește 100 metri între cele două maluri, voi solicita verificarea modului în care a fost cheltuit fiecare leu pentru această lucrare de ‘mare anvergură’, iar sumele cheltuite nejustificat vor fi recuperate direct din buzunarul celor responsabili”.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu