Vicepremierul Dan Barna a declarat astăzi că multe sporuri încasate de angajații din sistemul bugetar nu mai sunt justificate, dând ca exemplu sporul de arhivă sau sporul de 30% din salariul de bază primit de angajații prefecturilor pentru activitatea legată de gestionarea pandemiei de Covid-19, precizează g4media.
”Sunt unul dintre susținătorii ideii că multe sporuri nu mai sunt justificate, precum sporul de arhivă sau sporul de 30% pentru Covid la prefecturi”, a spus Dan Barna într-o conferință de presă.
El a anunțat că Ministerul Finanțelor analizează acum sistemul de sporuri din mediul bugetar.
În ceea ce privește întârzierea bugetului de stat, co-președintele USR – PLUS a spus că ”Miza e să construim bugetul pe un deficit de 7%. Peste tot sunt reduceri de alocări bugetare. Nu e blocaj într-un loc, ci discutăm cum așezăm bugetul între ministere”.
Dacian Cioloș a anunțat în aceeași conferință de presă regândirea sistemului de pensii și a anunțat un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari și aleșii locali. ”Sunt pensii speciale evidente: parlamentari și primari. Aici nu e nevoie de nici o analiză, trebuie abrogate, aici vom vedea cu adevărat partidele care clamează că nu sunt de acord”.