Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a anunţat marţi că intenţionează să instaleze cu bani europeni panouri fotovoltaice plutitoare pe canalele de irigaţii din România, pentru a reduce consumul de energie şi evaporaţia, informează AGERPRES.
„Avem conceptul, avem proiectul, avem produsul practic în faza finală, prin care asigurăm modernizarea staţiilor de pompare pentru reducerea consumului, pentru impermeabilizarea canalelor şi pentru a reduce consumul de energie. Vom pune pe canalele de irigaţii ale ţării panouri fotovoltaice plutitoare, în aşa fel încât să creăm, pe de o parte, independenţa sau să reducem consumul de energie, iar pe de altă parte, să putem reduce, tehnic vorbind şi demonstrând, evaporaţia până la 70%”, a declarat Petre Daea, la un eveniment de profil.
Acesta susţine că pentru implementarea unui astfel de concept se lucrează cu cei mai buni specialişti, inclusiv cu cei care au oferit asistenţă tehnică şi altor ţări care au avut succes din acest punct de vedere.
„În acest sens suntem puşi în dispozitivul de lucru cu sumele stabilite prin Planul Naţional Strategic pentru a putea reface sistemul secundar de irigaţii, acolo unde sunt organizaţii de udători şi pentru care am stabilit o sumă importantă de 400 de milioane de euro. La aceste două ramificaţii ale sistemului adăugăm, pentru prima dată, acea necesară intervenţie în sistemele locale, în aşa fel încât acolo unde nu este posibil, dar sursa de apă există, să putem crea sisteme locale pentru fermieri, punându-le la dispoziţie bani prin PNS pentru a putea completa tabloul de intervenţie, asigurând apa pentru zonele unde avem evident surse de apă”, a explicat Daea.
Ministrul Agriculturii a transmis că importanţa investiţiilor în refacerea sistemului de irigaţii a putut fi văzută „mai mult ca oricând în acest an, acolo unde s-a putut iriga”, având în vedere seceta extremă care a afectat culturile agricole.
„Din nefericire, n-am reuşit ani de zile să ne respectăm cadenţa acţiunilor de refacere a sistemului de irigaţii. Spuneam că acolo unde am putut aduce acest factor de vegetaţie la rădăcina plantei, rezultatele se văd. Acest obiectiv formidabil al ţării este astăzi într-un dispozitiv juridic care nu mai poate fi nici schimbat, nici înlocuit sau mai bine zis, ocolit, nu înlocuit, că înlocuit poate să fie. De ce spun acest lucru? Pentru că, prin legea 236, Parlamentul României a aprobat o sumă importantă de 1,5 miliarde de euro pentru a reface sistemul de irigaţii până la concurenţa suprafeţei de 2,6 milioane hectare într-o perioadă determinată de timp, până în 2027. Spun că el nu mai poate fi ocolit, întrucât am pus în mişcare o Hotărâre de Guvern, prin care stabilim exact care sunt obiectivele de investiţii în România şi care este termenul de execuţie a acestor obiective. Practic, astăzi fiecare fermier, şi spun acest lucru bizuindu-nă pe faptul că am avut întâlnirile cuvenite cu fermierii din zonele unde se fac investiţii, fiecare fermier ştie ce obiectiv de investiţii are”, a adăugat el.
În opinia şefului MADR, realizarea acestor obiective de investiţii trebuie să se desfăşoare odată cu irigarea culturii, iar în acest sens au fost stabilite „foarte clar în teren” priorităţile şi ordinea de executare a investiţiilor în acord cu fermierul.
„Realizarea obiectivului de irigaţii în România trebuie să se desfăşoare odată cu irigarea culturii, pentru că aceasta este situaţia. Practic, ai suprafeţe care sunt cultivate şi trebuie să le dai apă, dar ai şi plan de investiţii pe care trebuie să-l execuţi direct în câmp. În atare condiţii, noi am stabilit foarte clar în teren, care sunt priorităţile sau mai bine zis care este ordinea de executare a investiţiilor puse de acord cu fermierul, în aşa fel ca fermierul să ştie că într-un loc anume, pe o distanţă anume, a canalului de aducţiune sau de distribuţie, se execută lucrări într-o anumită perioadă de timp. Fermierul ştie ce culturi să pună în condiţiile în care acolo nu este apă şi se duce cu acele culturi pretabile pentru a iriga în zonele active, unde se pot pune în mişcare sistemele de irigaţii”, a subliniat ministrul Agriculturii.