Suntem solidari cu fermierii din Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia, dar regulile trebuie să le facem în comun, să nu intrăm într-o concurenţă a deciziilor juridice, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu omologul său din Ucraina, Mikola Solski, informează AGERPRES.
„În contextul dat, regulile normalităţii pe care le-am cunoscut cu câtva timp în urmă au dispărut, iar acum suntem obligaţi de situaţie să facem reguli noi pentru a răspunde atât la nevoile fermierilor ucraineni, cât şi a celor români. E a doua întâlnire pe care o am cu domnul ministru Mikola Sorski. Am convenit împreună să ne punem de acord asupra câtorva aspecte pe care le putem anunţa astăzi, în aşa fel încât să putem îmbunătăţi situaţia, ştiindu-se că patru ţări au luat unilateral decizia de a opri importurile. Noi nu am făcut acest lucru, pentru că am considerat necesar, pe de o parte, să fim alături de fermierii români şi, pe de altă parte, să ne respectăm acordurile pe care le-am semnat, în aşa fel încât regula să rămână regulă. Sunt în discuţie măsuri la nivelul Comisiei Europene, ştiindu-se un lucru foarte clar că politica comercială este apanajul Comisiei Europene, întrucât este o piaţă unică.
De aceea, şi vicepreşedintele Comisiei Europene a spus foarte clar că deciziile luate de colegii noştri din ţările care au luat această decizie sunt ilegale, lucru pe care l-a consemnat sau l-a repetat de mai multe ori, şi s-a impus a se ridica aceste decizii în aşa fel încât Comisia să poată intra în jocul legitim de a stabili regulile care să protejeze fermierii noştri. Suntem solidari şi cu fermierii din celelalte ţări, din Polonia, din Ungaria, din Bulgaria şi din Slovacia, cum şi dumnealor sunt solidari cu noi şi cu fermierii ucraineni, dar regulile trebuie să le facem în comun. Să nu intrăm într-o concurenţă a deciziilor juridice. Nu ne avantajează pe niciunul, dimpotrivă, ne creează probleme suplimentare”, a spus Daea.
Acesta a adăugat s-a convenit a se aştepta decizia care se va lua la Bruxelles pe subiectul importurilor de cereale din Ucraina, „întrucât suntem semnatarii unei scrisori comune adresate preşedintei Comisiei Europene”.
„Fermierii români îşi pun întrebarea cum România nu poate în condiţiile în care ceilalţi au putut. De aceea, noi am convenit să aşteptăm decizia pe care o va lua Comisia, întrucât suntem semnatarii unei scrisori comune adresate preşedintei Comisiei Europene, scrisoare semnată de cei patru premieri: premierul României, Poloniei, Ungariei, Slovaciei şi preşedintele Bulgariei. Am primit răspunsul de la doamna preşedintă a Comisiei Europene… Noi, cei cinci miniştri din ţările aflate în proximitatea războiului, am convenit printr-o scrisoare comună să facem propuneri către vicepreşedintele Comisiei, responsabil cu Politica comercială, şi comisarului pe probleme de agricultură, solicitându-le măsuri urgente în aşa fel încât să rezolvăm problema de comun acord, într-un context unic bizuit pe reguli, în respect pentru toate părţile implicate. Pe de o parte, să ne protejăm fermierii noştri, pe de altă parte să dăm curs cerealelor din Ucraina să plece spre destinaţiile cunoscute, în aşa fel încât cei ce aşteaptă hrana care este asigurată în această zonă să o aibă la timp”, a susţinut demnitarul.
Ministrul Agriculturii a amintit, totodată, de suma de 100 de milioane de euro pe care Comisia Europeană ar urma să o acorde drept compensaţii pentru fermierii din cele cinci ţări afectate.