Cursul euro s-a întors în februarie

Ad imageAd image

Leul a rămas cea mai stabilă monedă din regiune și a avut chiar o ușoară tendință de apreciere, în timp ce forintul sau zlotul au atins minime istorice față de euro.

Folosirea de către BNR a cursului drept ancoră antiinflaționistă, în condițiile în care creșterea prețurilor nu dă semne de temperare, a coborât prognozele pentru finalul anului la 5 – 5,05 lei/euro sau chiar mai jos.

Vineri, moneda națională a profitat de reducerea aversiunii față de risc iar tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,938 – 4,942 lei iar cursul euro a scăzut la 4,9408 lei, minim al ultimelor cinci luni.

Din punct de vedere istoric, lunile iulie și august au fost unele în care leul s-a apreciat, urmare a creșterii intrărilor de valută la nivelul caselor de schimb, odată cu revenirea în țară pentru concedii ale românilor care muncesc în străinătate.

Dobânzile interbancare au depășit pragul de 7% și se îndreaptă spre 8%. Ele au atins noi maxime ale ultimilor 12 ani, evoluție normală în condițiile în care inflația anuală a crescut în iunie la 15,1%, ceea ce va obliga BNR să continue seria de majorări ale dobânzii de politică monetară, care a fost stabilită în urmă cu două săptămâni la 4,75%.

Analiștii BCR anticipează „sfârșitul ciclului de creștere a ratelor de dobândă de către BNR la 5,50% pentru dobânda cheie și 6,50% pentru cea pentru facilitatea de creditare, cu posibilitatea ca aceste niveluri să fie însă şi mai ridicate”.

La sfârșitul perioadei, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 7,05 la 7.09%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,24 la 7,27%. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 7,39 la 7,41%.

În perioada analizată, moneda americană a atins, pentru scurt timp, paritatea cu cea unică, iar media ei a crescut la un maxim istoric de 4,9391 lei. Vineri, marcările de profit  au ridicat cotațiile la 1,0008 – 1,0098 dolari, cu închiderea pieței americane la 1,0075 dolari, iar cursul a scăzut la 4,9192 lei.

Piețele așteaptă întâlnirea comitetului de politică monetară al Rezervei Federale, care se va desfășura în 26 și 27 iulie, unde se va decide noul pas de majorare a ratei de referință, după ce inflația anuală din Statele Unite a crescut în iunie la 9,1%, cea mai ridicată valoarea din 1981.

Întrebarea pe care și-o propun investitorii este valoarea pasului care va fi făcut de către Fed: 0,75 procentuale sau 1 procent.

Moneda elvețiană s-a menținut sub pragul de 1 franc/euro iar media ei a crescut până la un record de 5,0307 lei, cea de vineri fiind stabilită la 5,0204 lei.

După anunțul demisiei premierului Boris Johnson, lira sterlină a început intervalul la 4,8435 lei dar l-a încheiat la 5,8216 lei.

Prețul gramului de aur a alunecat de la un maxim de 275,4410 lei la 269,3213 lei, la sfârșitul intervalului când metalul galben a coborât la 1.700 – 1.712 dolari, după decizia de blocare a tranzacțiilor cu aur din Rusia.

Plasamentele în criptomonede s-au redus semnificativ iar bitcoin a scăzut miercuri la circa 18.900 dolari ia ether aproape de 1.000 dolari. Duminică dimineață, principalele monede digitale fluctuau între 21.091 și 21.652 dolari iar ether urca la 1.330 – 1.382 dolari.

Analiza cuprinde perioada 11 – 15 iulie

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu