Maramureșul are multe lucruri care sunt încă prea puțin cunoscute de către turiști. Printre ele se află crucile celtice din Ariniș, prea puțin puse în valoare de către autoritățile locale, dar care ar putea aduce o sumedenie de turiști. Nu este singurul loc din Maramureș unde găsim cruci celtice. Mai avem la Săpânța, dar sunt din lemn și, la fel ca la Ariniș, sunt prea puțin puse în valoare.
„Am început cu împrejmuirea crucilor celtice din cimitirul care există în comuna Ariniș. În primăvara anului viitor sperăm să avem acolo și alei pietonale betonate, iluminat cu panouri solare, în funcție de nevoile de care avem nevoie. E greu să le punem în valoare având în vedere că sunt greu de accesat fonduri pentru acest gen de investiții. Sunt oamenii interesați de aceste cruci celtice, asta este clar, pentru că în zona Codru sunt unice, mai sunt cruci celtice la Săpânța, dar la noi sunt din piatră cioplită. Au peste 200 de ani vechime, dar s-au găsit scrieri care ar însemna că ar fi de pe vremea celților, adică peste 1000 de ani, și atunci chiar s-au conservat bine”, ne spune primarul Gheorghe Mureșan.
Doar că directorul Direcției Județene pentru Cultură Maramureș, Ioan Marchis, ne spune că acest gen de cruci înscrise în roata solară se găsesc peste tot în Maramureș și vorbim de troițe maramureșene în mai toate cimitirele vechi. Le găsim pe Iza, pe Mara, pe Cosău, în Breb, etc etc
„Au trecut și celții pe aici, care sunt triburi îngemânate cu geto-dacii. Crucea în cerc (luna) sau soarele era prezentă și în culturile din epoca bronzului din aceste zone„, ne spune Ioan Marchiș.
Dragoș HOJDA