Consilierii județeni au aprobat joi, 4 mai, participarea Consiliului Județean Maramureș la realizarea Campaniei de ecologizare ”Curățăm Maramureșul”.
Astfel, a fost alocată suma de 160.000 lei pentru buna organizare a campaniei, care se va desfășura în perioada 8-12 mai. Vor fi implicate peste 8.000 de persoane, care vor face curat în aproape întreg județul.
”Sunt angrenate în proiect peste 8.000 de persoane, angajați din cadrul primăriilor, elevi, cadre didactice, precum și voluntari din 70 de UAT-uri care înțeleg că doar prin implicarea directă putem să avem parte de un mediu curat.
În perioada 8-12 mai, echipele vor ecologiza atât traseele montane, cât și albiile râurilor, parcurile de agrement, spațiile verzi sau zonele unde au fost depistate resturi menajere aruncate la întâmplare. Consiliul Judeţean Maramureş, organizatorul principal al acțiunii, va asigura saci menajeri, precum și mănuși de unică folosință. Zonele ecologizate vor fi semnalizate corespunzător cu tăblițe inscripționate astfel încât cei care vor trece pe acolo să păstreze în continuare curățenia.
Felicitări tuturor celor care au răspuns afirmativ manifestându-și dorința de a se implica în acest proiect ai cărui parteneri sunt Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Institutia Prefectului – Judetul Maramures și AJVPS Maramureș”, a declarat Radu Trufan, vicepreședintele CJ Maramureș.
Vlad HERMAN