- Publicitate -
Ad imageAd image

CUPA ROMÂNIEI – Nocturnă închiriată și 4000 de suporteri așteptați pe „Viorel Mateianu”

Ad imageAd image

Săptămâna viitoare se vor disputa meciurile din faza optimilor Cupei României, iar CS Minaur are o misiune dificilă. Băimărenii vor la ei acasă împotriva Universității Craiova, meciul fiind programat în 26 octombrie, ora 18.00. Oficial, clubul CS Minaur a transmis faptul că a fost închiriată o nocturnă, iar miercuri, 20 octombrie, în ședința de Consiliu Local va fi stabilit prețul biletului de intrare la acest meci. La partida de pe „Mateianu”  vor putea asista maximum 4.000 de suporteri.

Potrivit refereatului la proiectul de hotărâre care urmează ai supus atenției aleșilor locali, „echipa de fotbal a Clubului Sportiv Minaur Baia Mare a învins în șaisprezecimile de finală a Cupei României 2021-2022, echipa ACSM Politehnica Iași, echipa din Liga a II-a. Pentru organizarea meciului din optimile de finală, care se va disputa tot pe teren propriu, împotriva echipei Universitatea Craiova, echipa din Liga I-a, sunt anumite costuri care s-ar putea recupera din vânzarea biletelor. Pentru sezonul competițional de fotbal 2021-2022 nu a fost stabilit nivelul valorii biletului, astfel că se impune să stabilim valoarea biletelor. Propunerea prețului unui bilet este de 50 lei/meci. De asemenea, propunem ca la meciurile disputate pe teren propriu în Campionatul Național, divizia C, la competițiile amicale si turneele de pregătire ale echipei de fotbal a CS Minaur Baia Mare accesul să fie gratuit, asta pentru a încuraja participarea cetățenilor la competițiile sportive locale”.

Meciurile din faza optimilor Cupei României:

Marți, 26 octombrie, ora 15.00: ACSO Filiași – FC Hermannstadt

Marți, 26 octombrie, ora 18.00: Gaz Metan Mediaș – Chindia Târgoviște

Marți, 26 octombrie, ora 21.00: Dinamo București – FC Argeș

Miercuri, 27 octombrie, ora 18.00: CS Minaur Baia Mare – Universitatea Craiova

Miercuri, 27 octombrie, ora 21.00: FC Voluntari – FCSB

Joi, 28 octombrie, ora 15.00: FC Buzău – Dunărea Călărași

Joi, 28 octombrie, ora 18.00: U Craiova 1948 – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Joi, 28 octombrie, ora 21.00: Politehnica Timișoara – Rapid

Toate partidele sunt transmise în direct de DigiSport, LookSport și TelekomSport, potrivit csminaur.ro.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu