In al doilea meci al grupei E, „samuraii albastri” au ucis „leii neimblanziti” prin golul lui Honda, din finalul primei reprize, si se vor duela cu Danemarca pentru al doilea loc calificabil al grupei.
Dupa ce in primul meci al grupei Olanda a invins Danemarca (scor 2-0), meciul dintre Japonia si Camerun si-a trimis reprezentanta pentru lupta pozitiei secunde. In prima parte, cele doua formatii s-au anihliat perfect, iar pana in minutul 37, la ocazia lui Eric Choupo-Moting, nu s-a intamplat nimic notabil. Nici macar actiunile in viteza purtate pe banda stanga de jucatorul celor de la Tottenham, Assou-Ekotto n-au avut sorti de izbanda, majoritatea oprindu-se la limita careului, iar centrarile negasindu-si destinatar.
Dar, dupa doua minute de la ocazia lui Choupo-Moting, Keisuke Honda a fost gasit excelent cu o minge care a transversat toata defensiva africana de catre Makoto Hasebe si a trimis din trei metri balonul in plasa. Asadar, la pauza niponii conduceau cu 1-0 selectionata antrenata de Paul Le Guen, dupa o repriza in care nu s-a executat nici macar o lovitura de la coltul terenului.
Discret in prima parte, vedeta camerunezilor, Samuel Eto’o s-a vazut cu adevarat pentru prima data in minutul 50. Jucatorul lui Internationale a insirat in banda dreapta trei niponi, apoi i-a scos ideal mingea lui Maxim Choupo-Moting, dar acesta a tras putin pe langa poarta aparata de Kawashima.
Japonezii au stiut ce vor, iar posesia au castigat-o in urma greselilor copilaresti ale jucatorilor africani. Dar, odata cu inaintarea in repriza secunda, camerunezi au reusit sa puna stapanire pe joc, insa fara sa convinga. Din motive necunoscute, omul de baza de la Arsenal, Alex Song, a fost lasat pe banca de managerul francez al „leilor”, iar prin absenta lui s-a pierdut si echilibrul median in tabara africaniilor.
Incercarile disperate ale jucatorilor camerunezi si ale selectionerului Paul Le Guen, care i-a introdus in criza de timp pe Achille Emana, Geremi si Idrissou, erau aproape de a aduce golul mult dorit. O racheta trimisa de M’bia in minutul 85 de la peste 30 de metri a izbit bara portarului nipon.
Imediat, a venit replica „samurailor” pe contra-atac, prin Honda. Pana la final, atacand chiar si in opt oameni, africanii nu au putut schimba soarta meciului, acesta incheindu-se cu un scor minim in favoarea Japoniei.
Visul camerunezilor de a ajunge prima echipa africana care accede in semi-finalele unui Campionat Mondial s-a naruit aproape in totalitate astazi, urmatoarele doua partide fiind infit mai grele. In schimb, trupa din Tara Soarelui Rasare spera ca Africa de Sud sa le ramana gazda si dupa faza grupelor, dar pana atunci au de infruntat un meci capital in compania Danemarcei.