Cupa Monadiala 2010 Africa de Sud: Mexic – Uruguay: 0-1 – Meci fara blat – Ambele echipe au trecut de faza grupelor

Ad imageAd image

Meciul asupra caruia plana suspiciunea de blat, dintre Mexic si Uruguay, a debutat intr-un ritm nebun. In loc sa se desfasoare asteptatul na-ti-o tie, „da-mi-o mie”, proces tipic unui blat ca intre prieteni, mexicanii si uruguayenii au renuntat la orice gand defensiv si au atacat poarta adversa.

Sperietoarea Argentina a facut ca cele doua echipe sa joace un fotbal total, meciul semanand cu partida dintre Mexic-Franta derulata la viteza 2x. Fiecare echipa a facut doar cate o schimbare in primul unsprezece fata de ultimul meci.

Legenda mexicanilor, Blanco i-a luat locul accidentatului Vela, iar la uruguayeni schimbarea s-a facut in randul fundasilor centrali, Diego Godin inlocuindu-l pe Victorino.

Atacantul lui Ajax, Luis Suarez a ratat prima mare sansa de gol, trimitand pe langa din unghi. Replica mexicanilor nu a intarziat sa apara, acestia fiind foarte aproape de gol, dar decarul Blanco n-a mai ajuns la centrarea ideala trimisa de tanarul dos Santos.

Densitatea mare de la centrul terenului cu distantele dintre fundasi si atacanti foarte mici, au facut ca marile ocazii ale meciului sa fie de fapt tasniri din spatiul aglomerat de la centrul terenului. Putea fi 1-0 pentru mexicani in minutul 21, dar „trasorul” trimis de Andres Guardado a izbit transversara portii lui Muslera.

Scenele din calupul „noi si prietenii” au lipsit cu desavarsire, faza de K1 in care Guardado i-a spart acarda lui Perez demonstrandu-mi ca totul e pe bune. Explozia septarului Cavani de pe banda dreapta avea sa aduca si deschiderea scorului, acesta centrandu-i ideal lui Suarez, care a indeplinit o simpla formalitate trimitand mingea in poarta cu capul din apropiere.

Chiar si dupa gol, Cavani l-a terorizat pe Salcido in banda dreapta, dar scorul a ramas neschimbat si la cabine s-a intrat cu un avantaj minim pentru Diego Forlan & co.

Nici macar pauza nu s-a dovedit a fi un sfetnic prea bun pentru mexicani, repriza secunda debutand sub aceasi nota, sud-americanii fiind foarte aproape de desprindere. Fundasul Lugano a fost foarte aproape de gol, dupa ce a reluat cu capul din centrarea excelenta expediata de Diego Forlan dintr-o lovitura libera.

O faza similara s-a petrecut si la poarta lui Muslera, de data aceasta Rodriguez trimitand cu capul pe langa. Constient de scorul de 2-0 din cealalta partida, Javier Aguirre a mutat in ofensiva schimbandu-l pe batranul Blanco cu noul pusti al lui Sir Alex, Hernandez.

N-au mai trecut multe ticaituri de ceas pana ca la urechile celor doua staffuri sa ajunga vestea cea mare: Franta a marcat impotriva sud-africanilor.

Scapati de presiunea unei eventuale eliminari, mexicanii au uitat parca de miza meciului in care erau implicati, impacandu-se odata cu trecerea timpului ca Argentina e de neocolit. Nimic notabil nu s-a mai intamplat pana la sfarsit, Uruguayul fiind marea invingatoare a acestei ultime etape, urmand sa intalneasca Coreea de Sud.

In locul unui egal trantit, echipele au preferat sa joace ce stiu ele mai bine, si acest lucru este de apreciat. Asadar, Uruguay a castigat grupa A a acestui Campionat Mondial, in timp ce Mexicul a terminat pe locul secund, urmand sa joace cu Argentina lui Maradona in optimi.

campionatul mondial 2010

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu