Cum vrea Primăria Baia Mare să reducă pană la eliminare deșeurile abandonate de pe raza municipiului

Ad imageAd image

În prezent nu există un centru de colectare prin aport voluntar destinat aglomerării urbane Baia Mare. Persoanele fizice și cele juridice pot aduce deșeurile numai la operatori privați cu costuri mari. Potrivit municipalității însă, aceste costuri ridicate și lipsa concurenței duc deseori la depozitarea necontrolată pe domeniul public a deșeurilor, fapt care generează disconfort vizual, olfactiv, sunt puncte de atracţie pentru rozătoare, animale fără stăpân și duc la creșterea costurilor pentru salubrizare în municipiul reședință de județ.

Tocmai de aceea municipalitatea s-a gandit că nu ar strica să existe un centru de colectare prin aport voluntar destinat zonei Metropolitane Baia Mare. Numărul de locuitori deserviți de acest proiect ar fi de aproximativ 184.550, locuitori ai Zonei Urbane Funcționale conform Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană. Zona Urbană Funcțională
este alcătuită din centrul cu rol polarizator, municipiul Baia Mare, respectiv Tăuții Măgherăuș, Baia Sprie (axa economică Vest-Est) și Recea, Dumbrăvița, Groși (poziționate la Sud de Baia Mare).

Conform proiectului aprobat de consilierii locali în această lună, în cadrul centrului integrat de colectare cu aport voluntar vor putea fi colectate de la persoane fizice deseuri de genul ambalaje provenite de la vopseluri, dezinfectanti, tuburi de spray, material textile precum paturi, haine, carpe, material plastic precum capace de WC,
galeti, electrice/electronice/ electrocasnice, baterii uzate, saltele, mobilier, metal, sticlă și ceramic, inclusiv obiecte sanitare, cauciuc, inclusive anvelope uzate, deseuri vegetale din curti și grădini, deseuri din constructii si demolari, respectiv cadavre de animale.

„Activitatile propuse prin proiect cuprind colectarea separată a deșeurilor, care nu pot fi colectate prin sistemul “din poartă în poartă” sau prin punctele de colectare din zona locuințelor colective, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubele individuale/ sau recipient 1100 l. De asemenea se vor realiza și activitățile de colectare a: deșeurilor voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre animale, deșeuri de gradină, deșeuri din construcții și demolări”, precizează municipalitatea.

A fost aprobată depunerea Cererii de Finanțare pentru înființarea Centrului integrat de colectare separată prin aport voluntar destinată aglomerării urbane Baia Mare” în vederea includerii la finanțare prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1.C, pentru subinvestiţia I.1.c „Centre integrate de colectare separată prin aport voluntar destinate aglomerărilor urbane”, componenta 3: Managementul deşeurilor.
Art.2.

Valoarea totală a proiectului va fi în sumă de 27.450.810,00 lei (5.580.000,00 Euro), fără TVA, și respectiv 32.666.463,90 lei (6.640.200,00 Euro) cu TVA, TVA aferent cheltuielilor eligibile fiind suportat de la bugetul de stat, la cursul aferent lunii mai 2021 de 1 Euro= 4.9195 lei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu