- Publicitate -
Ad imageAd image

CUM SĂ ÎȚI SALVEZI AVEREA – Lucruri banale pe care le faci pentru a atrage hoții

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Este perioada din an în care hoții acționează din plin. Plecăm de acasă, lăsăm casele și apartamentele neasigurate, deci rețeta perfectă pentru un hoț cu experiență să acționeze. Polițiștii maramureșeni vă reamintesc faptul că de cele mai multe ori furturile din locuințe au loc și din cauza neglijenței sau a neatenției. Cei care comit astfel de fapte, profită atunci când găsesc o ușă neasigurată, un geam deschis/întredeschis sau chiar o fotografie în care apar bunuri de valoare, postată pe rețelele de socializare.

„Hoții sunt inventivi, iar modalitățile de comitere a furturilor sunt multiple, de la folosirea de chei potrivite, la escaladare sau prin efracție. Pentru a nu le da ocazia acestora să comită un furt din locuința dumneavoastră, polițiștii vă aduc în atenție un set minim de reguli:

Când părăsiți locuința, verificați dacă ați încuiat ușa apartamentului/casei, precum și ferestrele. Închideți bine ferestrele apartamentelor situate la parter, la primul și ultimul etaj, dotarea cu gratii dă un plus de siguranță; Asigurați ușa cu vizor, încuietori sigure, lanț de siguranță și nu lăsați cheia sub preș sau în cutia de scrisori. Montați întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind şi sting automat lumina. Nu dați curs întâlnirilor propuse telefonic de către persoane necunoscute, indiferent de motivul invocat de acestea. Poate fi un pretext pentru a vă face să părăsiți locuința, care între timp poate fi spartă. Furnizați polițiștilor datele pe care le dețineți în legătură cu o eventuală infracțiune. Indiferența nu face decât să îngreuneze prinderea autorilor care, între timp, pot comite și alte infracțiuni. Evitați să faceți publice pe rețelele de socializare imagini cu obiecte de valoare din locuință. Faceți-vă conturile de pe rețelele de socializare inaccesibile persoanelor necunoscute și nu dezvăluiți date personale celor pe care îi cunoașteți doar în mediul online. Și mai ales nu faceți publică pe Internet plecarea ta de acasă și rugați vecinii să vă anunțe imediat dacă, văd străini în preajma locuinței. Procedați la fel atunci când ei sunt plecați”, precizează polițiștii.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu