- Publicitate -
Ad imageAd image

Cum s-a furat la „Castane” – Vasile Vlasin: „Manelistii erau pe o mana cu baietii. Au incasat 60 mii euro si au pus in buzunar diferenta pana la 300 mii”

Ad imageAd image

Consilierul local Vasile Vlasin ii ataca dur pe reprezentantii Primariei Baia Mare care au gestionat problema organizarii Sarbatorii Castanelor si a inchirierii spatiilor catre comercianti, cu ocazia editiei de anul trecut.

In urma unei simple masurari a suprafetelor ocupate de tarabele, corturile, stadurile si echipamentele de divertisment, a reiesit faptul ca, la tarifele practicate de municipalitate pe perioada celor trei zile de Sarbatoare a Castanelor, Primaria ar fi trebuit sa incaseze aproximativ 250 – 300 mii euro. Insa, in conturile institutiei nu au intrat decat putin peste 70 mii euro.

Vlasin afirma ca exista doua variante: fie a fost afacerea celor din Primarie, fie a fost aceea a comerciantilor, carora li s-a permis sa ocupe o suprafata mai mare decat cea inchiriata. Consilierul democrat-liberal crede in prima dintre acestea si explica modul in care s-a lucrat.

„Suprafata ocupata de tarabe a fost de 3-4 ori mai mica pe acte decat in realitate. Asta inseamna ca fie cei din Primarie au taiat chitante pentru 10 mp si au luat bani pentru 30 mp, fie ca au taiat pentru 10 mp, au luat pentru 10 mp, iar nenea cu taraba a ocupat mai mult.

Dar eu cred ca aceia care au organizat Sarbatoarea Castanelor au fost niste manelisti. Manelistii din administratie erau pe o mana cu baietii. Au incasat 60 de mii euro si au pus in buzunar diferenta pana la 300 de mii. Ori poate nu au stiut sa-i controleze”, declara Vasile Vlasin.

Acesta mai spune ca in acest an nu s-a dorit, initial, schimbarea modului de organizare a Sarbatorii si externalizarea acesteia, pentru ca afacerea a fost una profitabila pentru municipalitate.

Aiba ulterior, cand DNA si Serviciul de Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie au deschis un dosar legat de inchirierea spatiilor si incasarea banilor, s-a venit cu varianta Tuborg (producatorul de bere fiind singurul cu care comerciantii pot negocia inchirierea spatiilor pe Campul Tineretului).

„In 2010, baietii au schimbat total modul de organizare a Sarbatorii, pentru ca nimeni sa nu mai poata compara anul 2010 cu 2009. De aceea nu se doreste o repetare a modului de organizare. E o gargara ieftina varianta cu Sarbatoarea de criza. Sarbatoarea Castanelor produce bani”, afirma alesul local.

Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu