Cum a fost înșelată o maramureșeancă de o altă femeie la bancomat

Ad imageAd image

Miercuri, 17 martie, ora 15.50, polițiștii din Ocna Șugatag au fost sesizați prin plângere de către o femeie de 56 de ani din comună, care a relatat faptul că în seara zilei de 15 martie, s-a deplasat la un bancomat pentru a retrage o sumă de bani de pe cardul propriu.

Întrucât aceasta nu se pricepea la efectuarea operațiunii de retragere, a rugat o femeie care se afla în apropiere să o ajute.

Respectiva persoană a introdus cardul, a efectuat operațiunea de retragere, iar în momentul în care banii au fost eliberați prin fantă i-a înapoiat cardul persoanei vătămate spunându-i că bancomatul nu mai are numerar, conform IPJ.

După aproximativ 30 de minute persoana vătămată a primit un SMS din partea băncii care-i comunica faptul că din cont i-a fost retrasă o sumă de bani.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, femeia bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un cetățean al Republicii Moldova de 32 de ani.

În cauză cercetările continuă sub aspectul infracțiunii de furt calificat.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu