- Publicitate -
Ad imageAd image

CU OCHII PE COTEȚE – Alertă în Maramureș din cauza gripei aviare

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș anunță că în județul nostrum sunt recomandate a fi luate de către populație o serie de măsuri cu privire la combaterea gripei aviare. Oficialii DSVSA Maramureș susțin că având în vedere că din luna octombrie până în prezent, mai multe state membre au notificat CE confirmarea de noi focare de gripă aviară înalt patogenă, subtipurite H5N8 și H5N1.

„Statele care au raportat focare de gripă aviară înalt patogenă la păsările domestice în ultima lună sunt Bulgaria (1 focar), Cehia (1 focar), Germania (14 focare), Danemarca (1 focar), Estonia (1 focar), ltalia (59 focare), Olanda (7 focare), Norvegia (1 focar), Polonia (15 focare), Ungaria (2 focare).

„În prima jumătate a anului 2021 au mai fost confirmate în România 8 cazuri de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5N5 la păsări sălbatice, în județele Constanța și Tulcea și 8 focare de gripă aviară înalt patogenă de subtip H5N5 și 7 subtip H5N8 în județele Timiș și llfov, Mureș, Harghita. Reamintim măsurile de biosecuritate la nivelul gospodăriilor populației în vederea reducerii riscului contactului între păsările domestic și sălbatice și anume separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților a rațelor și gâștelor de alte păsări domestic, se va evita prin toate mijloacele creșterea păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ținute închise obligatoriu în spații de cazare special amenajate, atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită  la care nu pot avea acces păsările sălbatice”, spune DSVSA Maramureș.

Maramureșenii mai trebuie să știe că se interzice adăparea păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice. În plus, se va evita intrarea mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (proprietarul exploatației).

Alte măsuri care trebuie avute în vedere sunt cele legate de prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusive rozătoare și alte animale de companie, se vor aplica măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecții prin folosirea unei încălțăminte diferită în spațiul de exploatare a păsărilor domestice sau a unui amplasament special amenajat pentru dezinfecția incălțămintei. Foarte important este ca păsările domestice să nu aibă niciun fel de contact cu cele sălbatice, orice fel de contact trebuind evitat pe cât posibil.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu