CS Minaur se reunește în 15 iulie

Lotul masculin de handbal al CS Minaur se reunește  în 15 iulie, anunță clubul pe site-ul său. Primele două zile sunt consacrate antrenamentelor ușoare și vizitei medicale, iar mai apoi, până în 21 iulie vor fi antrenamente pe plan local pentru readaptarea organismului la efort. 

Din 21 iulie  va urma un stagiu de pregătire centralizată în Ungaria, până pe 28 iulie. În 1 august se pleacă la Timișoara, unde Minaur va participa la un prim turneu de pregătire. Urmează un turneu în Baia Mare, în 9-10 august, la care pe lângă Minaur vor mai participa CSM Bacău, CSU Suceava și Potaissa Turda. Inițial, Supercupa României fusese programată pe 16-17 august, dar a fost amânată, astfel că în aceste zile se va disputa cel puțin un joc amical. În 24-25 august va avea loc Supercupa, cu participarea echipelor Dinamo, CSM Constanța, CS Minaur și Potaissa Turda. Prima etapă de campionat este programată pe 31 august, dată la care Minaur va juca pe teren propriu cu CSM Bacău.

Minaur va participa la patru competiții: Liga Zimbrilor, Cupa României, Supercupa României și EHF European Cup (competiție în care a ajuns sezonl trecut până în semifinale).

În ceea ce privește lotul, antrenorii Alexandru Sabou, Mihai Bușecan și Ionuț Irimuș vor avea la dispoziție jucătorii cu care Minaur a evoluat în ultima parte a campionatului trecut. O singură absență, Daniel Bera, care a renunțat la activitatea competițională. Din spusele conducerii clubului, la echipă urmează să vină doi jucători noi, un pivot și un inter dreapta, posturi considerate neacoperite în acest moment.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu