- Publicitate -
Ad imageAd image

Criza migranţilor: Polonia şi Belarus au interzis accesul la frontieră pentru ONU

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat marţi că Polonia şi Republica Belarus i-au refuzat accesul la frontiera dintre cele două ţări, unde organizaţia intenţiona să ancheteze asupra crizei migraţiei, informează AFP, transmite AGERPRES.

În cadrul unui briefing de presă obişnuit pentru agenţiile umanitare, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Liz Throssell, a explicat că una dintre echipele lor a putut ajunge în Polonia, însă „fără a primi autorizaţia de a accede la zona de frontieră”, în timp ce Belarus a blocat accesul pe întreg teritoriul său.

„Le cerem autorităţilor celor două ţări să autorizeze accesul în zonele de frontieră pentru reprezentanţii umanitari şi apărătorii drepturilor omului, pentru jurnalişti, avocaţi, precum şi pentru reprezentanţi ai societăţii civile”, a adăugat ea.

Înaltul Comisariat a mai îndemnat Belarus şi Polonia „să remedieze de urgenţă situaţia disperată în care se află migranţii şi refugiaţii la frontierele” între cele două ţări.

O echipă a Înaltului Comisariat a întreprins o vizită în Polonia în perioada 29 noiembrie-3 decembrie.

Uniunea Europeană l-a acuzat pe liderul belarus Aleksandr Lukaşenko de orchestrarea unei creşteri masive a sosirilor de migranţi la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, şi Polonia, Lituania şi Letonia, pe de altă parte. Această creştere a avut loc în urma adoptării de către Bruxelles a unor sancţiuni împotriva Belarusului după abuzurile contra drepturilor omului şi alegerile prezidenţiale din august anul trecut, contestate vehement de opoziţia belarusă şi de Occident.

La începutul lunii septembrie, Polonia a impus, pentru trei luni, starea de urgenţă pe o lăţime de 3 kilometri faţă de graniţa cu Belarus; accesul jurnaliştilor şi reprezentanţilor organizaţiilor umanitare nu a fost autorizat, ceea ce a atras un val de critici.

Distribuie articolul
- Advertisement -
ARE SENS?
Adaugă un comentariu