Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Tuturor femeilor din lume le doresc să fie fericite în fiecare zi, bucurându-se de dragostea și recunoștința noastră iar colegelor mele din politică le transmit, cu emoție, un mesaj sincer: sunteți frumoase, inteligente și puternice!”
Prezent în mijlocul femeilor liberale maramureșene, președintele Comisiei juridice a Senatului, a realizat o evaluare obiectivă a rolului și locului femeilor în societatea românească, menționând că în afara celor trei domenii esențiale dominate deja prin componența numerică, educația, sănătatea și justiția, își dorește o prezență mult mai importantă a femeilor și în politică.
Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș a făcut o trimitere scurtă dar foarte elocventă la impactul avut asupra vieții sale de prezențele feminine din copilăria sa, menționând în mod emoțional rolul mamei și al bunicii în dezvoltarea sa viitoare, înclusiv faptul că își datorează parcursul profesional și social, inclusiv poziția de demnitar, educației, principiilor și valorilor primite în familie, în primii ani de viață.
Convins fiind de faptul, că prezența femeilor în politică și administrație constituie o realitate și o necesitate certă, senatorul liberal a lansat colegelor liberale un apel la curaj și implicare, menționând că pot și trebuie să lupte pentru a promova în poziții care să le pună în valoare calitățile profesionale, politice și umane.
”Politica înseamnă si transmiterea emoțiilor și vă dau exemplul colegelor mele din Parlament și administrația centrală, femei puternice și hotărâte care transmit, zi de zi, un mesaj clar către societatea românească. Un mesaj din care rezultă competență, responsabilitate, implicare și asumare. De aceea, afirm cu maxim de curaj și sinceritate că îmi doresc mai multe femei în politică și viața publică”, a concluzionat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României.