În perioada 19 – 22 ianuarie 2023, membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României se vor întâlni cu membrii Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului Republicii Moldova, o continuare a dialogului politic parlamentar dintre cele două comisii juridice, început în anul 2022 prin întâlnirile de la
Chișinău și Iași.
”Programul evenimentului cuprinde câteva vizite la obiective reprezentative din județul Argeș precum și două ședințe comune cu delegația de parlamentari moldoveni condusă de doamna Olesea Stamate, cu mențiunea că la una din ele sunt invitați și reprezentanți ai diverselor categorii profesionale din domeniul juridic”, a menționat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș – președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României.
Reuniunea comisiilor care va avea loc la Pitești se înscrie în demersul de colaborare instituțională a parlamentarilor români de pe ambele maluri ale Prutului, expresie a voinței de colaborare a celor două foruri legislative naționale, din perspectiva afirmării rădăcinilor identitare comune și a sprijinului acordat de România pentru integrarea în Uniunea Europeană, a Republicii Moldova.
ZiarMM