- Publicitate -
Ad imageAd image

Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Am solicitat și obținut eliminarea unei taxe inutile și păguboase care întârzia procedura de examinare a cererilor de autorizare a investițiilor străine”

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În urma reexaminării, la solicitarea  președintelui Iohannis, a  Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului UE numărul 2019/452 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 martie 2019, de stabilire a unui cadru pentru examinarea investiţiilor străine directe în Uniune, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996, Senatul a avizat favorabil toate obiecțiunile, modificând actul legislativ.

Președintele Comisiei juridice din Senat, liberalul Cristian Niculescu Țâgârlaș, a precizat că taxă anulată în plenul camerei superioare nu se regăsește în legislația de punere în aplicare a Regulamentului UE 2019/452 din alte state membre ale Uniunii Europene iar menținerea ei ar avea ca efect descurajarea investitorilor, fără niciun beneficiu pentru economia României. Taxa de analiză a dosarelor de investiții a fost introdusă la Camera Deputaților, motiv pentru care președintele a retrimis legea la examinare, considerând respectiva taxă total inadecvată pentru atragerea investițiilor aspect care constituie un obiectiv imperios necesar și asumat de România.

,,În cadrul dezbaterilor din ședința comună a  Comisiilor juridică și economică am susținut cu argumente eliminarea acestei taxe care nu avea nicio justificare economică, fapt posibil prin susținerea acestui amendament de către colegii mei. Regret că USR, alături de AUR, a ales să se abțină la vot demonstrând încă o dată că pentru senatorii USR  interesele politicianiste, populiste și de conjunctură sunt mai importante decât susținerea investițiilor strategice și dezvoltarea României”, a concluzionat senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Legea votată în Senat vizează obiective multiple, precum stabilirea cadrului normativ privind examinarea investiţiilor străine directe și a punctului naţional de contact pentru cooperarea cu statele membre şi Comisia Europeană, pragurile şi domeniile de activitate ale investiţiilor supuse autorizării, informaţiile care trebuie să fie incluse obligatoriu în cererea de autorizare, tipurile de decizii care vor fi emise, precum şi elementele care se iau în considerare în emiterea unei decizii privind autorizarea sau respingerea unei investiţii străine directe, inclusiv posibilitatea autorizării cu angajamente asumate de către investitorul străin, prevederi privind confidenţialitatea informaţiilor primite, posibilitatea exercitării dreptului la apărare și sancţiuni în cazul nerespectării prevederilor legale.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu