La începutul acestei săptămâni, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 10 inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Procurorii au stabilit că „în perioada 23.01.2021 – 22.05.2021, inculpaţii – în calitate de funcţionari publici (agenți de poliție) în cadrul D.R.P.C.I.V., Compartimentul Înmatriculare şi Evidenţa Vehiculelor Rutiere Timişoara – în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au primit sume de bani cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, respectiv în scopul de a prelua şi elibera în mod preferenţial („peste rând”) documentele pentru înmatricularea de vehicule”.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș ține să arate că faţă de 9 dintre inculpaţi în data de 15.06.2021 s-a formulat cu privire la propunere de arestare preventivă, ce a fost înaintată spre competentă soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş.
Dragoș HOJDA