- Publicitate -
Ad imageAd image

CORUPȚIE – Fost ministru al Sănătății, trimis în judecată de DNA

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a unui fost ministru al Sănătății (actual senator) pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (12 acte materiale), fals intelectual în formă continuată (12 acte materiale) sau fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că „în calitate de ministru al Sănătății, inculpatul Bodog Florian Dorel ar fi acționat în mod direct pentru ca Marcu Olivia Andreea, angajată în funcția de consilier personal, să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract; totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.
Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, inculpatul Bodog Florian Dorel (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că angajata sa în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu ar fi luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului, inculpata Marcu Olivia Andreea, ar fi obținut drepturi salariale necuvenite de 75.656 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv”. 

DNA mai arată că în același context, în perioada februarie – octombrie 2017, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere, demersuri menite a produce consecințe juridice. Mai trebuie spus că Ministerul Sănătății a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 75.656 lei.

Mai amintim doar faptul că dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că, la data săvârșirii faptelor, inculpatul Bodog Florian Dorel avea calitatea de ministru în Guvernul României, iar faptele aveau legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu