Corupție: Angajări fictive pe bani, în Poliția Sighet. Două persoane au fost trimise în judecată pentru trafic de influență

Ad imageAd image

S-au jucat de-a corupția și acum vor răspunde în fața legii. Două persoane din Sighetu Marmației au fost trimise în judecată pentru trafic de influență, după ce au pretins și primit diverse sume de bani pentru a facilita diverse angajări în sistemul public. Una dintre cele două persoane, de sex feminin, se află în arest preventiv, de mai bine de o lună, iar cealaltă, un bărbat, este judecat în stare de libertate.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA din Baia Mare se precizează că în perioada 15 septembrie 2023 – 10 iulie 2024, inculpata D.C., direct sau prin intermediul celuilalt inculpat, ar fi pretins și primit de la mai multe persoane diferite sume de bani (în total 32.700 euro și 1.800 lei), pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcționari din conducerea unor instituții (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Spitalul Municipal Sighetu Marmației etc).

În schimbul banilor primiți inculpata le-ar fi promis persoanelor respective că ele sau rude ale acestora vor fi angajate în cadrul instituțiilor respective.

În concret, în perioada menționată anterior, inculpata D.C. ar fi pretins sume de bani cuprinse între 3.500 de euro și 4.000 de euro de la patru persoane, convingându-le că are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor structuri ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și promițându-le că își va trafica influența față de funcționarii competenți și că îi va determina pe aceștia să le angajeze în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus sau Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației. Ulterior, în urma demersurilor efectuate, inculpata ar fi primit de la acestea suma totală de 10.500 de euro și 1.000 de lei.

În perioada aprilie-iulie 2024, inculpata inculpata D.C. ar fi pretins sume de bani cuprinse între 800 lei și 4.000 de euro de la șase persoane, promițându-le că își va folosi influența pentru a determina conducerea și membrii comisiei de concurs din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației ca cele șase persoane menționate anterior să fie angajate pe posturile de asistente medicale sau infirmiere în cadrul unității medicale respective.

Ulterior, în urma demersurilor efectuate, inculpata ar fi primit de la acestea suma totală de 21.500 de euro și 800 de lei.

În aceeași perioadă, inculpata D.C. ar fi pretins și ar fi primit de la o persoană suma de 700 de euro, promițându-i acesteia că va putea să îi obțină diploma de bacalaureat fără ca aceasta să se prezinte la vreun examen, intervenind pe lângă un funcționar din cadrul unui liceu din Sighetul Marmației.

În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatei D.C.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Informații furnizate de DNA.

Distribuie articolul

Doi sigheteni, trimiși în judecată pentru corupție. Pretindeau bani pentru a face false angajări în poliție.

Adaugă un comentariu