Ma intreb, oare pentru cine mai e vreo surpriza: suntem tara cu cei mai saraci copii din Uniunea Europeana. In 2018, conform Eurostat https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/DDN-20200305-1?inheritRedirect=true,23.4 % dintre copiii din UE27 erau in risc de saracie si excluziune sociala, comparativ cu 22.1 % dintre adulti si 18.4 % dintre varstnici. Definitia saraciei acopera saracia veniturilor, privarea materiala severa, sau traiul in gospodarii cu grad de angajare in munca foarte scazut. Diferenta dintre Romania (38,1%) si Bulgaria (33,7%), urmatoarea clasata in scala aceasta a rusinii si a nepasarii fata de copii, e semnificativa. Saracia monetara afecteaza 73,4% dintre familiile cu grad foarte redus de angajare in munca, iar pentru copiii din aceste familii, saracia e o forma de trai cotidian. Sunt amenintati de saracie 51,5% dintre copiii ai caror parinti au un nivel redus de educatie, comparativ cu 7,4% procentul celor ai caror parinti au un nivel ridicat de educatie. Iar familiile monoparentale au un risc dublu de privare materiala severa, comparativ cu cele tipice.
Copiii care cresc in saracie si excluziune sociala sunt predispusi la rezultate slabe in scoala, la boli iar ulterior, o data deveniti adulti, au probabilitate ridicata de somaj, trai in saracie si, din nou, excluziune sociala. Asadar, cercul acesta vicios se inchide la fel: in lipsuri, neajunsuri si ratare. Cel mai puternic impact asupra saraciei in viata copiilor il au familia din care provin, gradul de educatie si nivelul de venituri al parintilor – daca sunt angajati in munca sau nu. Cu cat sunt mai saraci parintii, cu atat vor fi mai saraci si copiii lor, iar cel mai mare impact asupra riscului de saracie si excluziune sociala il are angajarea in munca a parintilor. Mai bine de jumatate dintre copiii ai caror parinti au facut doar scoala primara sunt in risc de saracie, pentru ca nivelul de educatie afecteaza gama de joburi pe care le pot avea, sau nu, parintii. Diferenta dintre absenta/prezenta saraciei in familii, in functie de nivelul de educatie al parintilor, e enorma, de 44,1%: daca 51,5% dintre copiii cu parinti care au putina educatie sunt expusi riscului de saracie, doar 7,4% dintre copiii din familii cu parinti mai educati sunt expusi saraciei.
De ce am ajuns aici?
Stim ca avem aproape un milion de oameni care supravietuiesc in saracie lucie, in comunitati marginalizate. Nu am facut nimic in privinta asta. Cifra ne lasa reci. Majoritatea copiilor nescolarizati sunt extrem de saraci, apartin minoritatilor etnice, sau sunt copii cu nevoi speciale. Doar 33% dintre copiii ce provin din familiile cele mai sarace termina ciclul gimnazial, fata de 95% dintre copiii din familiile instarite. Cheltuielile cu protectia sociala pe cap de locuitor sunt, in Romania, printre cele mai mici din UE: de 3,6 ori mai mici decat media UE-27. Avem o dezvoltare inegala a serviciilor sociale, cu o rata de 1 la 25 de asistenti sociali rural/urban. Si doar 30% dintre Serviciile Publice de Asistenta Sociala din tara noastra sunt acreditate.
Ce se poate face?
Hai sa ne gandim doar la doua actiuni, cu efecte majore pentru cei aproape un milion de oameni care supravietuiesc in saracie, in comunitati marginalizate:
Completarea H.G. 691/2015 cu tipurile de interventii specifice in prevenirea separarii familiale si cu sursele financiare pentru aceste interventii. Saracia severa e atat de ridicata, incat altfel nu vom putea sa evitam includerea mai multor copii in protectie speciala. In prevenirea separarii copilului de familie, noi, ca ONG, avem costuri de aproximativ 837 Euro/an/copil, adica de noua ori mai putin decat costul mediu al institutionalizarii unui copil. Putem ajuta de noua ori mai multi copii, cu aceiasi bani, si putem face asta la ei acasa, alaturi de parintii lor, nu traumatizandu-i, nu tarandu-i in abuzurile fizice, psihologice , emotionale pe care le traiesc atunci cand sunt smulsi de langa parintii lor.Majoritatea, copiilor care sunt institutionalizati, au parinti in viata. Deci, vorbim despre copii orfani social, iar fenomenul de separare a copilului de familie este cauzat de saracie si de incapacitatea sistemului de a sprijini familia sa ramana impreuna. Un Program National de Prevenire a separarii copilului de familie, cu alocarea de resurse financiare si cu specificarea tipurilor de interventii specifice poate duce la evitarea rupturii dintre copii si parintii lor, implicit a abandonului si la evitarea institutionalizarii copiilor.
Alocarea de locuinte sociale familiilor din zonele urbane si rurale marginalizate. Vorbim de un necesar de locuinte pentru incluziune sociala care, la ora actuala, e cronic subevaluat si ramas in urma. Un stat din Uniunea Europeana ar trebui sa aiba, in medie, intre 16 si 18% procent de locuinte sociale, din totalul general al locuintelor. Romania are aproximativ 2% locuinte sociale. Avem o solutionare valida la 40 de cereri de locuinta sociala: un procent de solutionare de 1/40. Doar o familie din 40 primeste locuinta sociala atunci cand, din disperare, o solicita. Asta, in conditiile in care media de solutionare in privinta cererilor de locuinte sociale e de 1/5, la nivelul Uniunii Europene.
Locuirea sociala – cum sa o gandim, daca o vom gandi vreodata
Am discutat despre asta cu Claudia Costea, care lucreaza intr-o comunitate marginalizata, constant, de trei ani de zile. Conceptul de locuire sociala nu se poate rupe de celelalte tipuri de sprijin si ar trebui inglobat in conceptul de dezvoltare comunitara. Daca, acolo unde se afla, comunitatea marginalizata are acces la drepturile de baza – sanatate, educatie, loc de munca, o buna practica e imbunatatirea conditiilor de locuit: acces la utilitati si sprijin, in functie de natura comunitatii. De regula, nu au acces la nici unul din aceste drepturi fundamentale. Faza initiala, de recensamant, e din usa-n usa. Cine sunt familiile, cu ce se ocupa, care le sunt nevoile si ce resurse le lipsesc?In orice comunitate exista o categorie de familii care sunt foarte apropiate de incluziunea sociala si isi doresc sa iasa din izolare, deci e important pentru ei sa li se gaseasca solutii in afara comunitatii. Iar pentru cei care-si doresc sa ramana impreuna, se face un grup de initiativa si ei sunt implicati in toti pasii. Ei sunt mediatori intre cei care doresc sa sprijine comunitatea si comunitate. Locuirea e in stransa legatura cu felul in care-si castiga viata oamenii. Daca tu le imbunatatesti brusc conditiile de viata, se vor lovi de lipsa resurselor pentru intretinere: se apuca sa vanda ceea ce primesc. E esential sa poata sa gestioneze ceea ce primesc. Sa existe un parteneriat, sa se lucreze cu grupul de actiune si sa se identifice cateva familii din comunitate, care sa se adapteze cel mai usor la niste conditii obisnuite de locuit. Dintr-o comunitate de 60 de familii, nu se pot face dintr-o data 60 de case. Dar, dupa ce vad modelul unor familii care se gospodaresc mai bine, incep sa vrea si altii. A functionat in practica modelul de a-i invata sa vina sa ceara ei singuri. De exemplu, sa-i invatam sa se spele pe maini cu apa curata, nu cu aceeasi apa din lighean. Am cumparat butoaie suspendate, cu robinet. Am hotarat sa le spunem si sa-i lasam pe ei sa vina la noi, sa ne spuna cine isi doreste. Au venit cinci dintre ei. I-am pus sa semneze, le-am citit, iar semnatura lor a fost garantie ca, daca noi le dam butoiul, pentru asta va fi folosit. Si-au facut ei singuri stativul, au primit butoaiele si apoi le-am cumparat la toata comunitatea. Si in ziua de azi, butoaiele sunt acolo, folosite pentru ce trebuie. Dar am avut rabdare pentru asta. Acum lucram la toalete. Nu au toti toalete, ceea ce pare greu de crezut. Incercam chiar sa aiba cate doua toalete, copiii care merg la scoala au invatat sa fie pudici. Am luat modelul dupa toaletele facute de cercetasi in padure. Ei primesc folie daca sapa groapa pentru toaleta si daca lucreaza si ei. Asta, pentru imbunatatirea minimala a modului lor de trai.
Sa avem constant in minte ca tot procesul de adaptare la noile conditii de locuire inseamna mentorat: luni de zile, o echipa sa le fie foarte aproape. De exemplu, o mama cu doi copii mutata in chirie intr-o casa, a folosit luni de zile un resou, nu aragazul, desi-l avea la dispozitie. Sau, avem chiuveta, cu apa calda, apa rece, dar ele nu stiu ca robinetul de apa calda e diferit de cel de apa rece. Se exprima foarte putin si foarte greu. Nu stiu sa explice si nici sa argumenteze. Un astfel de proiect ar trebui sa acorde o perioada de gratie de o jumatate de an pentru plata cheltuielilor curente. Ei zic ca-si doresc sa se duca la munca, dar in realitate e foarte greu sa se adapteze, pentru ca nu au disciplina locului de munca, a trezitului dimineata, a faptului ca au de stat opt ore acolo. Pot face, intr-o prima faza, activitati ziliere, dar nu ceva constant si structurat. Asta le vine foarte greu sa faca pe termen lung. Nu stiu sa-si gestioneze emotii. Nu sunt obisnuiti sa le dea, cineva, ceva de facut. Acestea sunt problemele la incluziunea pe piata muncii. In urban, comunitatile marginalizate sunt sub forma unor blocuri sociale devastate si ghetoizare.
Un proiect care sa dea o gura de oxigen ar fi oamenii mai apropiati de rural. E foarte greu sa scoti oamenii din ghetou. Poti oferi solutii catorva familii, care chiar vor sa iasa. In rest, e o increngatura, foarte incalcita. Se produce fenomenul de subinchiriere. Cei care au primit locuintele sociale, le-au subinchiriat si platesc la infinit datorii pentru ca stau acolo si sunt tinuti intr-un fel de sclavie. O data indatorati, nu mai pot plati si nici nu pot pleca de acolo.
Ce se poate face? Etape de lucru si actiune efectiva:
- Comunitatea sa fie prima data cunoscuta si inteleasa de asistentii sociali si de cei implicati in proiect.
- Identificarea unei autoritati locale care sa fie hotarata sa legalizeze o comunitate informala, marginalizata, existenta pe teritoriul ei.
- Se face un recensamant si o evaluare, din usa-n usa, a tuturor familiilor din comunitate. Pentru asta e nevoie de o echipa mixta, care sa evalueze social, medical, educatie, incluziune pe piata muncii si locuire. Mediatorii sanitari sa lucreze cu mediatorii scolari si cu asistentii sociali. Aplica, de fapt, un chestionar in care aduna datele la zi.
- Identifici grupul de initiativa din comunitatea marginalizata: 5-10 oameni care sunt vazuti de ceilalti ca avand autoritate si care inteleg un pic binele comunitar. Ei sa vada ca inteleg dincolo de binele propriei familii, binele per ansamblu si sunt dispusi sa faca ceva. Sunt oamenii in care lumea are incredere.
- Oamenii sa inteleaga modul in care vrem sa ne implicam. Sa le putem arata nevoile identificate si sa discutam cu ei posibilele solutii. E important sa spuna cu gura lor ce considera ca e relevant: sa aiba terenul, sa aiba locuinte, sau ce considera ca le e necesar.
- Dupa ce se agreeaza niste solutii, au loc intalniri cu familiile din comunitate. Pot fi intalniri pe categorii de familii. In evaluarea initiala, se identifica in primul rand familiile care doresc sa iasa din comunitate. Cu ei sa fie discutate solutiile de a iesi de acolo, iar cei care doresc, sa discute solutiile de a ramane acolo.
- Se identifica parte din procesul de imbunatatire a locuintei pe care oamenii-l pot face ei insisi. Ce pot face ei pentru asta?
- Se incepe cu un grup de familii care-si arata cel mai clar disponibilitatea sa munceasca, alaturi de oamenii din proiect.
- Apoi, in etape, se stabileste care sunt familiile care primesc sprijin.
- In discutia cu autoritatea locala, daca e legalizata comunitatea acolo unde e ea, atunci locuintele sociale se fac acolo. Atunci se face un cartier social. Daca oamenii decid ca au nevoie de radacinile astea, daca primaria face canalizare si utilitati, atunci tot ce lucrezi in comunitati duce in forme de sprijin pentru ei si copiii lor. In general, sunt familii mari, parintii in varsta si multi copii si nepoti. Ei merg impreuna si, implicit, sunt necesare grupuri de case, pentru familiile mari. Daca se fac case sau apartamente, depinde de fiecare situatie in parte: daca sunt familii care au deja locuri de munca si sunt functionali, daca sunt stabili cu locul de munca. Cei care au ocupatii provizorii, nu isi pot achita sarcinile pentru locuire urbana. Ce sursa de venit au in afara de salar, ca sa manance?
- Pentru familiile care nu raman acolo, in comunitate, cei care au un loc de munca de o vreme, atunci acestia se pot adapta la bloc, daca vad si avantajele traiului la bloc. In aceste comunitati, nu au conceptul de spatiu privat, sau de respectare a spatiului altuia, nu au conceptul de proprietate.
- Unii, familiile tinere, sau cei care au loc de munca stabil, pot fi mult mai usor convinsi sa isi schimbe radical modul de viata pe care l-au avut ei si parintii lor pana la acest moment. Sunt mai maleabili si mai dispusi sa isi schimbe viata. Dar exista riscul sa nu aiba suficienta educatie pentru un loc de munca rezonabil. Nu pot primi o casa, un apartament si sa-i lasi sa-si vada de viata de capul lor, pentru ca esueaza.
- O echipa mobila prezenta constant intre ei, in comunitate, face foarte mult. De exemplu, ghideaza comunitatea cum sa foloseasca dusurile, cum sa isi spele hainele, cum sa foloseasca medicamentele si alte responsabilitati. Alt exemplu: oamenii erau obisnuiti sa mearga direct la urgenta. Nu, avem medic de familie vedem reteta si mergem dupa medicamente, nu mergem direct la spital, la urgenta.
- Containerele nu sunt potrivite ca locuire pe termen lung, ci doar ca fond de locuire de necesitate, in situatii de urgenta si pe termen scurt. E mai mult o chestiune de interventie umanitara de urgenta.
Pentru astfel de comunitati, e important sa existe consecventa si lucruri foarte clar discutate. Li s-au spus multe si s-au facut foarte putine. Nu iau in serios ce li se spune, din acest motiv. Oamenii care au trait in marginalizare nu isi fac planuri pentru viitor, nu sunt obisnuiti sa gandeasca pentru viitor, e probabil o forma de adaptare mentala si e greu sa-i cooptezi in planificare, dar asta se poate face prin copii, tin foarte mult la copiii lor si pot fi cooptati sa isi planifice viata, prin copii.
Si daca pentru cineva conteaza ce se intampla cu copiii de maine, atunci nu avem cum sa nu incepem un demers solid astazi, cu parintii lor. Altfel, vom avea inca o generatie pierduta.