Echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov, au realizat o serie controale în magazine ale marilor lanțuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan și Cora, care au avut ca temă verificarea corelatiei dintre denumire si compozitie a oțetului existent pe piață. ANPC a anunțat că respectivele controale s-au desfășurat cu prelevări de eșantioane de oțet aflate la comercializare, care au fost analizate în laboratoare.
„În urma rapoartelor analitice ale acestor probe, realizate la laboratoare omologate din România, precum și ca urmare a analizarii contraprobelor la laboratoare din Uniunea Europeană, s-a constatat că unele dintre eșantioanele prelevate din oțetul existent la comercializare pe piața din România, despre care se declara pe etichetă că provine din vin, mere sau vișine, este, de fapt, un produs obținut dintr-o materie primă preponderent diferită față de cea declarată în denumirea produsului.
A fost oprită de la comercializare cantitatea de 11.500 litri de oțet, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 20.000 de lei, s-a dispus încetarea imediată a acestor practici înșelătoare față de consumatori, respectiv s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru celelalte loturi de produse de același tip, aflate la comercializare, existând suspiciunea de neconformitate, până la punerea la dispoziție de către operatorii economici a unor buletine de analiză, care să ateste conformitatea acestora”, a anunțat ANPC.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a înaintat rezultatele acestor analize colegilor de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în scopul realizării unei notificări în sistemul de alertă alimentară a Uniunii Europene pentru aceste produse, și continuă acțiunile de verificare pe tema acestui produs.
Dragoș HOJDA