Baia Mare nu duce lipsă de comercianți de „vechituri”. Îi găsim aproape în orice piață, iar clienți sunt destui, semn că sărăcia este încă o realitate în municipiul de pe Săsar. În ultima săptămână în zona Pieţei Izvoarelor au fost identificaţi comercianţi care efectuau acte de comerţ cu “vechituri”, pe domeniul public, fără deţinerea acordurilor necesare. Aceştia, după cum susține Poliția Locală, au fost sanctionaţi contravenţional, cu avertismente scrise, pentru nerespectarea prevederilor HCL nr. 223/2013 ANEXA 1 ART IV Pct.17, în număr de 4 sancţiuni.
Tiot în perioada amintită, inspectorii din cadrul Compartimentului Control Comercial, au organizat şi desfăşurat activităţi de prevenire şi control, la agenţi economici care desfăşoară activităţi de comerţ, prestări servicii, producţie şi alimentaţie publică pe raza municipiului, precum şi activităţi de prevenire ce au vizat pieţele agroalimentare din Municipiul Baia Mare, activităţi ce s-au realizat în comun cu poliţişti locali din cadrul Biroului de Ordine Publică.
„Acţiunile desfăşurate au avut ca obiectiv principal verificări cu privire la deţinerea de către agenţii economici care desfăşoară astfel de activităţi, a acordurilor/autorizaţiilor de funcţionare, verificarea legalităţii activităţilor de comercializare a produselor de către operatorii economici, persoane fizice şi juridice autorizate, respectiv producători agricoli individuali, verificarea existenţei la locul de desfăşurare a activităţii comerciale a autorizaţiilor, avizelor şi a altor documente stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.
De asemenea, au fost organizate şi desfăşurate activităţi de prevenire şi combatere a comerţului stradal, precum şi activităţi în scopul identificării de noi agenţi economici, care desfăşoară activităţi economice pe raza Municipiului Baia Mare, precum şi pentru identificarea de agenţi economici care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică pe raza Municipiului Baia Mare, în cadrul unor terase sezoniere, fără deţinerea acordului sau fără respectarea prevederilor din acordurile de funcţionare a acestora, respectiv pentru respectarea de către aceştia a măsurilor dispuse de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid – 19”, precizează Primăria Baia Mare.
Activităţile au vizat în principal, mai multe zone de pe raza municipiului Baia Mare și anume str. Victoriei, str. Vasile Lucaciu, B-dul Independenţei, str. Podul Viilor, Piaţa Libertății, şi B-dul Bucureşti – Complexul comercial CENTER. În total au fost 152 de agenţi economici verificaţi, 71 de persoane fizice/producători agricoli individuali verificaţi, terase sezoniere verificate – 2, sancţiuni contravenționale aplicate au fost 17, în valoare de 20.000 lei, din care 7 pentru lipsa acordului/autorizaţiei de funcţionare, respectiv, 10 pentru lipsă viză anuală acord/autorizaţie de funcţionare.
Dragoș HOJDA