CONTROALE ÎN BRUTĂRII – Ce nereguli s-au găsit și cate amenzi s-au aplicat în Maramureș

Ad imageAd image

La nivel național s-a desfășurat, în primele zile ale lunii aprilie, o campanie de control  privind verificarea modului în care au fost respectate cerințele minime privind normele de securitate și sănătate în muncă, precum și verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, suspendarea și executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii care își desfășoară activități în domeniile de fabricare a produselor de brutărie și a produselor făinoase.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș a controlat agenții economici de pe raza județului care desfășurau această activitate, în domeniul relațiilor de muncă fiind controlați 25 de agenți economici, fiind constatate un număr de 38 de neconformități, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere. Au fost aplicate un număr de 6 sancțiuni contravenționale, respectiv 5 avertismente și o amendă în valoare de 1500 lei.

Potrivit ITM Maramureș, în domeniul securității și sănătății în muncă au fost controlați 21 de agenți economici din județul nostru, fiind constatate 26 de deficiențe pentru care au fost dispuse măsuri de remediere. Au fost aplicate 25 de avertismente și o amendă contravențională în valoare de 7.000 lei.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu