- Publicitate -
Ad imageAd image

CONTROALE 2021 – Prea puțini maramureșeni separă gunoiul

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Criza gunoiului din Baia Mare din ultimele zile ne arată de fapt cum stă Maramureșul la capitolul colectare selectivă. În aceste zile s-a văzut cât gunoi se produce în doar două zile și tot acum am văzut că poate jumătate din acel gunoi aruncat la tomberonul din colțul străzii putea fi colectat selectiv. Prin urmare se reducea semnificativ cantitatea de gunoi care ajunge în stradă.

Controalele Gărzii de Mediu din acest an nu fac altceva decât să confirme toate aceste lucruri. Problemele cele mai mari sunt dincolo de Gutâi, unde încă nu a fost implementat acest sistem de colectare selectivă. Sunt localități unde oamenii nu au primit pubele colorate pentru plastic, hârtie ș.a.m.d.

„Anul acesta am efectuat controalele la UAT-uri privind implementarea planului național de gestiune a deșeurilor și atingerea țintelor pentru reciclarea deșeurilor. Au fost verificate toate cele 76 de localități din județ. Din păcate, situația din județ nu este una ideală. Ca urmare a acestor controale am aplicat 77 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10 au fost avertismente și 67 de amenzi în valoare de 955.000 RON. Acest fapt s-a datorat neatingerii țintei de 50% a deșeurilor colectate în vederea reciclării sau reutilizării. Procentele la nivelul județului variază, având de la un 0,5% la Cavnic până la 56% la Seini. În general municipiile și orașele, mai puțin cele de pe partea de Nord a județului, au deja implementat un sistem de colectare separată și procentele lor sunt destul de ridicate.

În cealaltă extremă sunt comunele de pe zona de nord a județului unde colectarea separată nu este implementată și ca urmare procentele lor sunt între 1 și 3%” spun oficialii Gărzii de Mediu Maramureș.

Este bine de știut că responsabilitatea implementării sistemului de colectare selectivă revine autorităților administrației publice locale. Marea majoritate a amenzilor aplicate au fost deja și achitate, iar câteva amenzi au fost contestate.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu