- Publicitate -
Ad imageAd image

Confirmare oficiala: Din 9 politisti controlati in trafic, 5 au fost sanctionati pentru folii neomologate si lipsa centurii de siguranta si a actelor

Ad imageAd image

Comisarul Dorin Gherman, seful Serviciului Politiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Politie Maramures, confirma informatiile privind controlul inopinat efectuat in cursul saptamanii trecute, cand mai multi politisti din cadrul institutiei pe care o conduce au fost opriti in trafic si au primit sanctiuni pentru diverse abateri de la Codul Rutier.

Gherman declara ca nu a avut in vedere mediatizarea actiunii, pentru ca nu e prima data cand politistii de la „Circulatie” sunt verificati in trafic.

„Nu e prima data cand facem astfel de actiuni. Nu le-am mediatizat pentru ca nu consideram ca e ceva iesit din comun. Le-am repetat in mai multe randuri ca e obligatoriu sa poarte centura de siguranta, sa nu poarte folii pe geamurile laterale fata, iar cele de pe geamurile laterale spate si luneta trebuie sa fie omologate de RAR.

I-am oprit la fel ca pe oricare alti participanti la traficul rutier. Si am verificat tot. Inclusiv actele pe care trebuie sa le aiba asupra lor”, a declarat Gherman.

Actiunea a avut loc la primele ore ale diminetii, cand politistii respectivi mergeau la serviciu. Controlul vine ca urmare a unor abateri constatate de seful Serviciului Rutier, care le-a atras atentia colegilor ca trebuie sa respecte legea.

„Le-am spus de cateva ori si nu au inteles. Am trecut la masuri. I-am oprit in trafic si i-am sanctionat.

Nu e nimic deosebit. Numai ca la noi e vorba aceea: corb la corb nu scoate ochii. Dar noi suntem politisti rutieri, ne cunoaste lumea si trebuie sa fim un exemplu pentru ceilalti. Si colegii mei trebuie sa stie ca nu sunt mai presus de lege”, a precizat comisarul Dorin Gherman.

Din cei noua politisti opriti, cinci au fost sanctionati.Au fost retinute certificate de inmatriculare pentru foliile aplicate pe geamurile laterale fata, care estompeaza vizibilitatea, au fost date sanctiuni pentru lipsa documentelor si pentru faptul ca nu au purtat centura de siguranta”, a conchis Gherman.

Ciprian DRAGOS

Foto: Ciprian DRAGOS

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu