Sâmbătă 8 iulie 2023 la ora 18:00, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare organizează un concert de operă.
”De a lungul timpului, fără a ne abate de la direcțiile prioritare de funcţionare a instituţiei, Muzeul nostru a organizat diferite evenimente cultural-artistice din categoria concertelor de muzică (clasică, folk sau colinde). Un atu în această privință îl reprezintă și acustica sălii, deosebit de apreciată de protagoniștii evenimentelor.
Prin urmare conducerea Muzeului Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare, bucurându-se de sprijinul financiar al Consiliul Județean Maramureș, organizează cea de-a treia ediție a Concertului „Operă pentru maramureșeni”.
Prin organizarea unui astfel de eveniment se urmărește acoperirea punctuală a unei necesități a publicului interesat, iubitor de muzică de bună calitate, în lipsa din peisajul cultural județean a unei instituții cu caracter permanent, care să deservească în acest sens. O provocare pentru instituția noastră o reprezintă și aducerea muzicii clasice într-un ambient diferit de cel dat de sălile de spectacol.
Având în vedere relația foarte bună de colaborare între artiști și instituția noastră, rezultată după organizarea edițiilor anterioare și disponibilitatea unor personalități de marcă ale muzicii românești, soprane, mezzosoprane și bași, din cadrul Operei Naționale Române Cluj – Napoca, Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca și Colegiului de Arte din Baia Mare, de a concerta într-un mediu muzeal de excepție, considerăm o excelentă oportunitate organizarea unui concert de muzică clasică. Spectacolul va conține recitaluri de arii și duete din opere și operete, producții de musical și lieduri românești și internaționale.
La eveniment vor participa artiști precum: ANCA ALUAȘ mezzosoprană, FLORIN SAMPELEAN bas, ADRIANA ȚIDOR soprană și BIANCA MURARIU pianist acompaniator, din cadrul Operei Naționale Române din Cluj Napoca. Alături de aceștia vor evolua CRISTINA COZMA, mezzosoprana, profesor de canto la Colegiul de Arte din Baia Mare și prezentatorul spectacolului d-na ALINA MIRELA ANDREICUȚ – profesor de educație muzicală la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare.
Acest proiect este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.
Datorită numărului limitat de locuri, vă invităm să vă programați la numărul de telefon 0262 22 75 17 sau la adresa de e-mail [email protected]”, transmite Muzeul Județean de Mineralogie.
Vlad HERMAN