- Publicitate -
Ad imageAd image

Colonelul Ion Pop-Rapidu’ a fost „uns” sef al pompierilor maramureseni

Ad imageAd image

Vineri, colonelul Ion Pop, zis Rapidu’, a primit in mod oficial comanda si drapelul de lupta al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Gheorghe Pop de Basesti” Maramures, in cadrul unei ceremonii militare. Evenimentul a fost marcat de prezenta generalului maior dr. Liviu Viorel Nemes, prim adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, si a doctorului Marius Medrut, director adjunct al Directiei Medicale din cadrul MAI. Incepand cu data de 3 august, colonelul Ion Pop a preluat functia de sef al ISU Maramures, dupa ce ani la rand  institutia a fost condusa de colonelul Petru Dican.

Colonelul Ion Pop s-a nascut in 19 mai 1957, in satul Slatioara, comuna Stramtura, judetul Maramures. A absolvit Scoala Militara de Ofiteri Activi a Ministerului de Interne in 1981, apoi Facultatea de Drept a Academiei de Politie „A.I.Cuza“ din Bucuresti, in 1993, iar in 2005 a obtinut un masterat in specialitatea “Drepturile Omului“, la Universitatea de Nord din Baia Mare.

A participat la 9 cursuri postuniversitare, de perfectionare si specializare, printre care Cursul Postuniversitar pe linie de Criminalistica la Academia de Politie “A.I.Cuza “ Bucuresti, in 1995, Cursul de Cadre de Conducere, organizat de I.G.P.R. si Universitatea din Louisville- S.U.A., la Brasov, in 1997 si Cursul postuniversitar de specializare la Colegiul National de Afaceri Interne din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, in perioada 01.11.2008- mai 2009.

Pe parcursul carierei a fost, pe rand, sef post la Postul de Politie Transporturi Feroviare Bucuresti Cotroceni, sef formatiune Politie Transporturi in judetele Giurgiu si Maramures, adjunct al sefului Politiei Municipiului Baia Mare, adjunct al sefului Inspectoratului de Politie al Judetului Maramures, comandant al Brigazii de Politie Judiciara din cadrul I.P.J. Maramures, sef al Politiei Municipiului Baia Mare, sef al Biroului Arme, Explozivi, Substante Toxice- I.P.J. Maramures, sef al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Satu Mare,  Director al Directiei Politiei de Frontiera Radauti, Director al Directiei Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei, Director al Directiei Management Operational din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, iar din 03 august 2010 a fost numit in functia de inspector sef la I.S.U. Maramures.

Colonelul Ion Pop este casatorit si are doi copii majori.

ZiarMaramures.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu