- Publicitate -
Ad imageAd image

CNAS: Consultaţiile la medicul de familie sau în ambulatoriu pot fi acordate şi la distanţă

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Consultaţiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate şi la distanţă, precizează, miercuri, CNAS într-un comunicat remis presei, informează AGERPRES.

„Conform prevederilor Ordinului Comandantului Acţiunii, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, nr.74527/23.03.2020 privind instituirea unor măsuri necesare pentru limitarea răspândirii infecţiei cu virus SARS-COV-2 la nivelul unităţilor sanitare publice şi private, pacienţii care reprezintă urgenţe medicale şi cei care suferă de afecţiuni cronice se vor adresa, după caz, unităţilor sanitare, ambulatoriilor de specialitate sau cabinetelor de medicina primară. Consultaţiile la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate pot fi acordate şi la distanţă”, afirmă sursa citată.

Potrivit CNAS, pentru a evita aglomerările în unităţile sanitare şi a nu-i pune astfel în pericol pe cei cu patologii „mai deosebite”, populaţia este rugată ca la primele semne de boală să contacteze telefonic medicul de familie, care va decide dacă va acorda o consultaţie la distanţă sau, după caz, va programa pacientul pentru o consultaţie la cabinetul sau îl va direcţiona către ambulatoriul de specialitate.

CNAS mai precizează că în cazul în care medicul de familie îndrumă pacientul către ambulatoriul de specialitate, în conformitate cu prevederile în vigoare, pe perioada stării de urgenţă nu este necesar biletul de trimitere.

Totodată, CNAS reaminteşte că în perioada stării de urgenţă serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, medicamentele, materialele sanitare şi dispozitivele medicale, tehnologiile şi dispozitivele asistive se acordă şi validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu