În ședința ordinară din 25 mai, consilierii județeni au aprobat ”participarea U.A.T. Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș la realizarea proiectului Construcția acoperișului Centrului de odihnă și agrement pentru copii și tineret Divertis din municipiul Strășeni, raionul Strășeni aparținând Consiliului Raional Strășeni (Republica Moldova)”.
Astfel, a fost aprobată alocarea sumei de 250.000 lei din fondul de rezervă prevăzut în bugetul Județului Maramureș pe anul 2022, în vederea finanțării proiectului.
”Se aprobă încheierea Acordului de finanțare între U.A.T. Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș cu Consiliul Raional Strășeni (Republica Moldova)”, se mai arată în proiectul adoptat de consilierii județeni.
Hotărârea a fost adoptată cu 30 de de voturi „pentru” și 3 neparticipări.
Vlad HERMAN