Problemele profesorilor sunt reale şi orice revendicare rezonabilă poate fi rezolvată, a transmis duminică premierul Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu sindicatele din Educaţie, informează AGERPRES.
El a arătat că soluţia o reprezintă dialogul, iar Guvernul are disponibilitatea de a sta faţă în faţă cu sindicatele oricând, oriunde, oricât. Potrivit acestuia, singurii care au de pierdut dacă greva se declanşează sunt părinţii şi elevii.
”În primul rând, vreau să transmit că problemele profesorilor sunt reale şi orice revendicare rezonabilă poate fi rezolvată. Guvernul face eforturi pentru a găsi soluţiile cele mai bune atât pentru ei, cât şi pentru toţi românii. Am stabilit astăzi împreună cu sindicatele câteva direcţii şi măsuri, care arată buna noastră credinţă şi eforturile sincere pe care le depunem pentru îmbunătăţirea condiţiilor salariale, şi nu numai, din sistemul de învăţământ românesc. (…) Dialogul este întotdeauna calea. De aceea, am invitat sindicatele la discuţii. Le transmit profesorilor că suntem pe un teren al deschiderii şi empatiei. Eu nu văd altă soluţie decât cea a dialogului până ce avem o rezolvare. Reiterez disponibilitatea mea şi a miniştrilor de resort de a sta faţă în faţă cu sindicatele oricând, oriunde, oricât”, a scris Ciucă pe Facebook.
Potrivit acestuia, problemele discutate la întâlnirea de duminică se vor rezolva, în primul rând, prin noua lege a salarizării unitare pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie, iar după dialogul cu partenerii sociali, proiectul va fi înaintat Parlamentului la 1 septembrie.