- Publicitate -
Ad imageAd image

Ciucă, despre poziţia PNL privind plagiatul: Există justiţie în România

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat luni cu privire la poziţia liberalilor privind plagiatul şi la acuzaţiile de plagiat la adresa ministrului de Interne, Lucian Bode, că există justiţie în România, iar în momentul în care va fi dată o decizie finală, liberalii se vor pronunţa, informează AGERPRES.

„În acest moment au existat discuţii prin care s-a explicat foarte clar în faţa liderilor de filială care este poziţia noastră. Există justiţie în România. De la acuzare până la verdict final este timp, motiv pentru care lăsăm să se deruleze procesul în instanţă şi când vom avea o decizie finală, ne vom pronunţa”, a afirmat Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional al liberalilor, fiind întrebat care este poziţia PNL referitoare la plagiat.

Despre declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis din 2021, care susţinea că orice persoană asupra căreia planează suspiciunea de plagiat ar trebui să facă un pas în spate, premierul a răspuns: „Este o declaraţie a preşedintelui ţării care contează pentru fiecare dintre noi, doar că este vorba de un proces care trebuie să se finalizeze printr-o decizie finală a instanţei”.

Distribuie articolul
- Advertisement -
ARE SENS?
Adaugă un comentariu