- Publicitate -
Ad imageAd image

Circa 20.000 de refugiaţi ucraineni au beneficiat de asistenţă medicală în România

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Circa 20.000 de refugiaţi ucraineni au beneficiat de asistenţă medicală de la declanşarea războiului şi până la începutul lui 2023, potrivit unui raport privind accesul acestora la servicii medicale în România şi fondurile alocate de Guvern şi instituţii europene pentru sprijinirea persoanelor strămutate din Ucraina, lansat, luni, de Federaţia Organizaţiilor Nonguvernamentale pentru Copil (FONPC), informează AGERPRES.

Datele oficiale comunicate de Guvern arată că, în acest interval, 19.594 de refugiaţi ucraineni au beneficiat de asistenţă medicală, iar 3.170 au fost spitalizaţi. Dintre aceştia, 4.590 au fost transportaţi cu ambulanţa la spital. Un număr de 462 de copii au fost vaccinaţi împotriva poliomielitei şi alţi 444 împotriva rujeolei – prima doză. De asemenea, peste 1.000 de persoane vârstnice au solicitat servicii sociale.

Accesul la serviciile medicale a fost extins pentru refugiaţii ucraineni care beneficiază de statutul de protecţie temporară. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în parteneriat cu Guvernul şi alţi parteneri, a identificat 24 de clinici de medicină de familie drept clinici care includ refugiaţi. Acele clinici sunt sprijinite cu limbaj de interpretare, înregistrare, trimitere şi sprijin financiar pentru înregistrarea refugiaţilor şi furnizarea de servicii.

Potrivit Guvernului, în 2022, peste 106 milioane de euro au fost plătiţi din fonduri publice pentru cazarea şi hrana refugiaţilor prin programul 50/20, reprezentând o cheltuială zilnică de peste 352.000 de euro. Din aceşti bani, România a primit doar o primă tranşă de 39,1 milioane de euro din ajutorul acordat de Uniunea Europeană pentru a deconta cheltuielile cu masa şi cazarea refugiaţilor ucraineni.

Dintre cei peste 3,2 milioane de cetăţeni ucraineni care au trecut graniţele în ultimele 12 luni, peste 2,5 milioane au beneficiat de sprijin direct de la Guvern sau partenerii acestuia. În prezent, sunt peste 107.000 de cetăţeni ucraineni care au ales să rămână în România, dintre care peste 47.000 sunt copii.

Peste 500 de milioane de euro au fost alocaţi de la bugetul de stat şi partenerii internaţionali. Şase ministere sunt implicate în Planul naţional de măsuri pe termen mediu şi lung, peste 20 de legi au fost modificate şi adoptate pentru gestionarea persoanelor strămutate din Ucraina, peste 1.500 de autorităţi locale şi 300 de organizaţii neguvernamentale sunt implicate în furnizarea de sprijin direct refugiaţilor din Ucraina.

De la începutul crizei din Ucraina şi până la sfârşitul lui aprilie 2022, organizaţiile membre ale FONPC au sprijinit aproape 380.000 de persoane refugiate, investind peste 6 milioane de euro. Donaţiile sau finanţările au fost primite în majoritate covârşitoare (16 organizaţii din 22) sub formă de fonduri private sau alocări date de către ONG-uri internaţionale (inclusiv granturi) şi niciun buget nu a fost direct alocat de către vreo autoritate locală, centrală sau din fonduri europene.

Raportul a fost realizat în cadrul programului „Help to help Ukraine”, implementat de Federaţia Organizaţiilor Nonguvernamentale pentru Copil (FONPC) – realizat cu sprijinul CARE – confederaţie globală care luptă de peste 75 de ani împotriva sărăciei şi injustiţiei sociale, prin programul coordonat şi implementat la nivel naţional de Fundaţia SERA România, cu sprijinul FONPC.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu