- Publicitate -
Ad imageAd image

CIORI RECEA – Când ar putea fi voie legal a fi vânate și de ce nu se poate obține o derogare pentru vânătoarea lor

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Fermierii din Recea și nu numai au început a face reclamații cu privire la pagubele pe care le produc ciorile de semănătură care stau așezate pe copacii de la intrarea în municipiul reședință de județ. Primăria Recea a primit un răspuns de la Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Maramureș referitoare la problema ciorilor de semănătură aflate la intrarea în Baia Mare dinspre Recea (zona Auchan).

Așa am aflat că „chiar dacă specia de cioară de semănătură este admisă la vânătoare, perioada legală de vânătoare este cuprinsă în intervalul 15 august-31 ianuarie, conform Legii Vânătorii. Există posibilitatea obținerii unor derogări pentru realizarea de acțiuni de vânătoare în afara perioadei legale de recoltare, această derogare putând fi obținută la solicitarea persoanelor fizice și juridice”.

Și totuși, datorită unei hotărâri a Curții de Apel Brașov prin care s-a suspendat aplicarea derogărilor, prin urmare „suspendarea articolelor menționate anterior conduce la imposibilitatea extinderii perioadei de vânătoare pentru cioara de semănătură sau la suplimentarea cotei pentru acest sezon de vânătoare la această specie”.

Lucrurile s-ar putea schimba abia din luna mai încolo, fiindcă „un nou cadru legal reprezentat de aprobarea cotelor de recoltă pentru sezonul de vânătoare 2023-2024 (care începe cu data de 15 mai 2023) va putea cel mai probabil să deblocheze situația prezentă”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu