- Publicitate -
Ad imageAd image

Cine ar putea beneficia de reducerea impozitelor pe clădiri și terenuri

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Este vorba despre o Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Inițiatorii susțin că nivelul donării de sânge, în ciuda tuturor campaniilor locale, județene sau naționale care s-au făcut, este cel puțin de două ori mai mic decât necesarul de care au nevoie spitalele, implicit pacienții. Prin urmare sunt necesare a se lua o serie de măsuri.
Prin proiectul de lege se propune instituirea cadrului legal adecvat, astfel încât autoritățile deliberative locale să poată acorda o reducere a impozitului pe clădiri și teren pentru donatorii de sânge și componente sanguine umane. Mai exact, consiliile locale vor avea posibilitatea de a acorda o reducere a impositului pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care au în proprietate o clădire sau un teren situat în România și care fac dovada a cel puțin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic.
„Condiția este ca donarea să fie făcută într-un spațiu și loc adecvat și autorizat pentru această activitate. Donarea de sânge se realizează atât în cadrul centrelor de transfuzie sanguină județene , cât și în cadrul unităților mobile aparținând centrelor de recoltare de sânge care se deplasează în vederea recoltării de sânge de la potențialii donatori”, se arată în Expunerea de motive la acest proiect de lege. Procentul acestei reduceri va fi stabilit de consiliile locale.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu