- Publicitate -
Ad imageAd image

Cinci lucruri care schimbă lumea – 8 ianuarie 2021

Ad imageAd image
Ad imageAd image

1. Susținătorii lui Trump au intrat cu forța în clădirea Capitoliului din Washington.

Patru decese, zeci de răniți și arestați, pagube materiale și imaginii de circ grotesc au șocat lumea miercuri. Manifestanții pro-Trump au luat cu asalt Capitoliul, unde Congresul american era reunit pentru a valida victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale.

Liderii politici din lumea întreagă și-au manifestat indignarea. Congresul l-a validat în cele din urmă pe Biden, după ore întregi de amânare din cauza incidentelor. Vicepreședintele Mike Pence a dat dovadă de echilibru și nu a dat curs instigărilor lui Trump.

Facebook şi YouTube au dat jos mesajul video al lui Donald Trump care susținea în continuare fără dovezi că alegerile au fost fraudate. Twitter i-a blocat contul pentru 12 ore. Mai multe voci, chiar din partidul Republican i-au cerut demisia înainte de predarea mandatului. La Washington e stare de urgență până pe 21 ianuarie.

2. Vaccinul Moderna anti Covid-19, aprobat în U.E

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat folosirea condiționată a vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de compania americană Moderna. Autoritatea cu rol de reglementare pe piața medicamentelor din Europa recomandă folosirea vaccinului dezvoltat de Moderna la persoanele de peste 18 ani. Comisia Europeană va trebui să aprobe în mod formal vaccinul. Ursula von der Leyen a anunțat că Executivul european va lucra la viteză maximă în acest sens.

3. Aeronave MQ-9 Reaper amplasate la Baza Aeriană Câmpia Turzii

Forțele Aeriene ale Statelor Unite își stabilesc o prezență durabilă în România prin amplasarea dronelor MQ-9 Reaper la Câmpia Turzii, conform Comandamentului SUA pentru Europa. Comandamentul subliniază că aceste drone militare vor efectua misiuni de intelligence, supraveghere și recunoaștere în sprijinul operațiunilor NATO.

4. Un nou cutremur în Croația

Un nou cutremur puternic a fost înregistrat miercuri în Croația. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut o magnitudine de 5,1 pe scara Richter. Cutremurul a avut loc la ora 19.01, ora României, la 41 de kilometri sud-est de Zagreb.

La sfârșitul lunii decembrie, un cutremur cu magnitudinea de 6,4 s-a produs la aproximativ 45 de kilometri sud-est de oraşul Zagreb, afectând puternic orăşelele Petrinja şi Sisak. Acesta a fost precedat și urmat de alte zeci de cutremure mai mici. Mai multe persoane au murit și peste 20 de oameni au fost răniți.

5. Elon Musk va deveni cel mai bogat om din lume în 2021, devansându-l pe Jeff Bezos

📷 IMAGINEA SĂPTĂMÂNII: Susținătorii lui Donald Trump au năvălit abuziv în Congres amânând validarea președinției lui Joe Biden

Sursa foto: AFP

Nicu Ștefănuță, europarlamentar Renew Europe

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu