Nu mai puțin de 14 maramureșeni au decedat în ultimele 24 de ore din cauza îmbolnăvirii cu noul coronavirus. Cel mai tânăr decedat era trecut de 30 de ani, iar cel mai în vârstă deces a fost raportat la grupa de vârstă de peste 80 de ani. Marea majoritate a celor decedați nu au fost vaccinați, însă am avut și două persoane vaccinate care au murit. Cifrele zilei sunt 27732 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei în județul nostru, 145 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, 4115 pacienți vindecați și externați din spital, 297 pacienți internați în spital, 19 pacienți internați la ATI, din care 10 pacienți sunt intubați, 8468 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent, 1649 persoane carantinate la domiciliu sau în locația declarată, 94389 teste efectuate până în prezent, 1957 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată, respectiv 1372 persoane decedate de la începutul pandemiei.
Pe localități, Boiu Mare continuă să crească la rata de infectare, fiind acum la 23,49 la mia de locuitori, urmat fiind de Groși, cu 12,72 și Vima Mică, cu 10,25/1000 de locuitori. Un lucru bun este faptul că municipiul Baia Mare pare să se fi stabilizat la numărul de cazuri, ba din contră se observă o ușoară scădere a infectărilor, fiind acum sub 900 în 14 zile. Rata de infectare în Baia Mare e acum de 6,21. Singurul oraș care are rata de infectare cea mai mică din județ este Borșa, cu 0,74 (22 de cazuri de COVID). Trist este că acum, pe final de octombrie, avem COVID în toate localitățile Maramureșului. Șieul este singura localitate din județ care raportează doar un singur caz în ultimele 24 de ore.
Dragoș HOJDA