Colectarea selectivă este praf în județul Maramureș. O singură ieșire prin orașele și satele din județ îți arată cât de departe suntemj de acel target de 50% pe care trebuia să îl atingem. Gunoaiele sunt amestecate încă în multe localități din județ, oamen ii amestecă hârtia cu plasticurile și cu deșeurile din gospodărie care ar putea deveni compost. De altfel, până în luna noiembrie Garda de Mediu Maramureș face controale în toate localitățile din județ, iar până acum conform declarațiilor făcute de către Marcela Chindriș, nicio localitate nu a scăpat fără amendă.
Din tabelul privind situația centralizată a cantităților de deșeuri colectate în cursul lunii iulie vedem că unele localități, cum este Cavnicul, are 0% procent reciclabil colectat. Primarul Vladimir Petruț spune că nu înțelege de unde apare acel 0%, în condițiile în care în Cavnic se face colectare selectivă: „Sunt cifre scoase din burtă și avem și dovezi”.
Nici Baia Mare nu stă foarte bine, municipiul reședință de județ având doar 4,7% reciclabil colectat. Ulmeniul stă și el foarte rău, are doar 1,1% reciclabil colectat, Copalnic Mănăștur are 6,8%, Baia Sprie are 8,9%, Ardusatul are 11,7% sau Arinișul, care se poate lăuda cu un procent de 10,6% reciclabil colectat. Sunt la polul opus și localități care figurează cu peste 30%, cum ar fi Recea, Băsești, Bicaz, Boiu Mare, Coaș, Mireșu Mare, Oarța de Jos, Remetea Chioarului, Săcălășeni, Sălsig, respectiv Gârdaniul, care are un procent de 49,7%. Doar că aceste date trebuie verificate în teren, iar acest lucru îl face Garda de Mediu.
„Un procent satisfăcător, pe ansamblu, pe zona de colectare”, ne spune primarul din Recea, Pavel Octavian. La Săcălășeni, oamenii aruncă gunoaiele după cum vor, tocami de aceea administrația locală îi avertizează încă o dată: „ Lipsa bunului-simț a unor cetățeni ne pune în situația de a reveni cu o nouă postare în ceea ce privește depozitarea deșeurilor. Vă reamintim că este INTERZISĂ debarasarea deșeurilor lângă igluurile plasate pe străzile din comună. Igluurile verzi sunt exclusiv pentru materialele din sticlă. Cei care nu respectă regulile colectării și debarasării deșeurilor vor fi SANCȚIONAȚI aspru!”.
„Nu se colectează selectiv în Maramureș, de asta avem cifrele care le avem. Tot ce am controlat până acum am aplcat amenzi, nu mai iertăm pe nimeni. Până acum le-am tot explicat de ce e bine să colecteze selectiv, pot face bani din asta, dar văd că nu se pricepe. Și atunci nu facem altceva decât să aplicăm amenzi. Dar ceea ce declară ei se verifică concret în teren, noi trebuie să scriem cât s-a colectat, cât s-a valorificat etc. De asta durează aceste controale atât de mult”, a declarat, pentru ziarmm.ro, Marcela Chindriș, comisar-șef al Gărzii de Mediu Maramureș.
Dragoș HOJDA