- Publicitate -
Ad imageAd image

CIFRE MARAMUREȘ – Avem 112,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Lucrurile, cand vine vorba de îmbătranirea populației, nu stau deloc bine nici în județul Maramureș. O spun ultimele date ale Recensămantului Populației și Locuințelor 2021. Astfel, datele ne arată că indicele de îmbătrânire demografică (numărul persoanelor vârstnice de 65 ani şi peste, care revine la 100 de persoane tinere, sub 15 ani) în județul Maramureș este de 112,6 persoane vârstnice la 100 persoane tinere.

Direcția de Statistică Maramureș spune că indicele de dependență demografică în județul nostru are valoarea de 51,7 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte, mai mic decât indicele de dependență demografică la nivel național de 55,5 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte.

„Fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat, vârsta medie a populației rezidente pentru județul Maramureș crescând la 41,7 ani (față de 39,4 ani la RPL2011). Față de vârsta medie pe țară, vârsta medie a județului nostru este mai mică cu 2,3 ani. În ierarhizarea județelor după vârsta medie la RPL2021, județul Maramureș se plasează pe locul 12. În cadrul Regiunii Nord-Vest din care face parte și județul nostru, vârsta medie este de 41,6 ani, județul nostru poziționându-se pe locul al 4-lea.

Rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL2021) arată o populație rezidentă a județului Maramureș de 452,475 mii persoane (452475 persoane), în scădere cu 26,184 mii locuitori (26184 persoane) față de recensământul precedent (octombrie 2011). Majoritatea populației rezidente este de sex feminin (231,398 mii, reprezentând 51,14 %) și trăiește în mediul urban (253,854 mii, reprezentând 56,1%).
Din punctul de vedere al mărimii populaţiei rezidente, judeţul Maramureș se situează pe locul 18 în ierarhia
judeţelor”, arată Direcția de Statistică județeană.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu