Conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației a anunțat, la finele săptămânii trecute, că de la începutul acestui an, la frontiera de nord a României se constată din nou o creștere a numărului de ucraineni care au fost depistați după ce au trecut ilegal frontiera, în comparație cu perioada similară a anului trecut.
Astfel, în total au fost depistați în primele două luni ale anului că au încercat să treacă ilegal frontiera un număr de 744 cetățeni ucraineni la frontiera de nord, adică pe raza județelor Maramureș, Satu Mare și Suceava. Din total 265 au fost doar pe raza județului Maramures. Datele ITPF Sighetu Marmației arată că de la începutul conflictului în Ucraina, mai exact din data de 24 februarie 2022 și până în prezent, la frontiera de nord a României au fost depistați pe raza județelor Maramureș și Suceava aproximativ 9.000 cetățeni ucraineni cu vârste între 18 și 60 de ani.
„Din păcate, mulți dintre ei își pun viața în pericol, încercând să traverseze frontiera înot prin apa rece și învolburată a râului Tisa sau prin Munții Maramureșului la altitudini de până la 1.900 de metri, nefiind echipați corespunzător pentru terenul greu accesibil, în condiții de iarnă cu temperaturi foarte scăzute. De când a început conflictul în Ucraina și până în prezent, au fost mai multe situații tragice în care 16 cetățeni ucraineni au fost descoperiți decedați, 9 pe malul românesc al râului Tisa și 7 în Munții Maramureșului.
În acesti doi ani de la începerea razboiului din Ucraina sunt însă și 52 de acțiuni (23 în anul 2023 și 29 in 2022) de căutare și salvare a cetățenilor ucraineni în Munții Maramureșului, în care noi cei de la Salvamont Maramureș impreuna cu colegii de la IPF Sighetu Marmatiei, colegii de la ISU Maramures si colegii de la IGAV România am reușit să salvăm 72 de cetățeni ucraineni rătăciți în zona de frontieră alpină”, arată Salvamont Maramureș.
Dragoș HOJDA